Ladislau Boloni, antrenorul echipei Metz şi fost selecţioner al României, a avut o altfel de abordare, mult mai rezervată în ceea ce priveşte entuziasmul generat de calificarea naţionalei în optimile de finală ale EURO 2024.
Cornel Dinu, despre reacţia pe care a avut-o Boloni după calificarea României în optimi
Ladislau Boloni a avut un discurs virulent după calificarea României. Fostul selecţioner consideră că nu ar trebui să facem nuntă, mai ales că grupa nu a fost una de top.
- Boloni s-a aflat în negocieri cu Federaţia Română de Fotbal pentru preluarea echipei naţionale înainte ca Edi Iordănescu să fie instalat.
Cornel Dinu a fost întrebat despre reacţia lui Boloni, în direct, la Prima TV.
”Nu o sa i fac un proces de intentie lui Boloni, dar vreau sa va postesec ceva care spune totul de la sine. noi am avut avantajul de a avea 30.000 de spectatori care i au motivat mult pe jucatori.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Vă zici o poveste, când în 1994, de la Banca Naţională a României care spune multe despre poporul roman, atunci fondul monetar internaţional era bine intrat în România, acest invidie venea cu totul felul de idei globalizatoare.
La un moment dat, guvernatorul băncii naţională i-a zis tu nu cunoşti poporul asta, vii doar cu lucruri teoretice care nu pot sa fie aplicate în economia română, tu nu crezi ca vei da socoteala la tine în America când nu ai reuşit nimic în România?
Iar el a zis, nu, nu sunt pregătit, a scos o hârtie iar primul rând pe care îl avea trecut spunea aşa atenţie popor emoţional, nu poate sa fie condus singur, trebuie reguli de afară. Şi data ca încă aşa am rămas, suntem un popor emoţional, şi Boloni nu a simţit latura asta, noii suntem capabil sa trecem de la lacrimi la râsete intr-o clipă!”, a mărturisit Cornel Dinu la Prima Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cornel dinu, boloni, naţionala româniei