Dinamo Bucureşti a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea ciucana AFK Csikszereda, în prima manşă a barajului de promovare/menţinere în Superligă.
Kopic, primele concluzii după victoria obţinută de Arena Naţională
Cu peste 30.000 de spectatori în tribunele Arenei Naţionale, Dinamo a dominat prima parte, dar Politic şi Ricardo Grigore nu l-au putut învinge pe portarul Gyenge, iar în minutul 16 Milanov a trimis în bară. Oaspeţii au avut o replică slabă în finalul reprizei, însă Dinamo a deschis scorul în minutul 47, prin lovitura de cap a lui Dennis Politic, care a înscris din centrarea lui Ahmed Bani.
Acelaşi jucător, Politic, a majorat avantajul gazdelor la 2-0, cu un gol superb, scor care a fost şi cel final. Dinamo pleacă cu prima şansă în returul de la Miercurea Ciuc, de luni, 27 mai.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Kopic, antrenorul echipei Dinamo, a vorbit despre victoria obţinută azi.
”În repriza a doua am schimbat, energia a fost mai bună, am marcat aceste două goluri, am avut alte câteva ocazii, pe final adversarii au avut şi ei. Bine, 2-0 este un rezultat bun, dar trebuie să fim foarte, foarte serioşi. Nu, nu sunt relaxat deloc pentru că obiectivul nu este îndeplinit. Avem încă un joc, încă 90 de minute plus prelungiri şi trebuie să fim în cea mai bună formă”, a declarat Kopic după meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, csikszereda, kopic