You are here:

O nouă greşeală uriaşă făcută de Becali. Patronul FCSB-ului, declaraţii dure fără rost: "Totul a fost la mişto". Jucătorul tocmai s-a operat

O nouă greşeală uriaşă făcută de Becali. Patronul FCSB-ului, declaraţii dure fără rost: "Totul a fost la mişto". Jucătorul tocmai s-a operatgalerie foto

FCSB

Comentarii

Accidentat în meciul tur cu Mlada Boleslav, din preliminariile Europa League, Lucian Filip a fost operat, iar acum va începe recuperarea pentru a reveni pe teren.

Aşa cum Telekom Sport a dezvăluit în exclusivitate, Lucian Filip s-a accidentat grav în meciul cu Mlada Boleslav şi va reveni la antrenamente, cel mai probabil, în iarna acestui an. Acum, mijlocaşul roş-albaştrilor a fost operat cu succes şi va începe recuperarea.

Becali l-a criticat dur pe Filip. Cum a ratat plecarea de la FCSB

Înaintea meciului cu Mlada Boleslav, Lucian Filip a primit o ofertă importantă de la un club din prima ligă a Rusiei. Cum accidentarea a avut loc în minutul 30 al partidei, Gigi Becali şi-a acuzat jucătorul că simulează totul. Până la urmă, după verdictul medicilor, Orenburg s-a retras, iar Filip va rămâne la FCSB.

"Filip s-a dat accidentat la mişto. Are ofertă, ruşii i-au trimis oferta, iar ei vor cartea verde până pe 15. Probabil că asta i-a spus impresarul. I-am dat un an jumătate salariul când era accidentat şi uite ce face. Ia stai tu pe bară atunci, aşa ar trebui să-i fac. Nu-l pedepsesc, pentru că sunt bucuros că nu am luat gol" , spunea atunci Becali.

În vârstă de 28 de ani, Lucian Filip a ajuns la FCSB în vara lui 2007, când a fost transferat de la Şcoala Gică Popescu. Era considerat atunci un jucător de perspectivă, iar în ianuarie 2009, când avea doar 18 ani, a fost promovat în lotul de seniori al FCSB-ului.

Ghinionul i-a blocat însă ascensiunea. Lucian Filip a suferit câteva accidentări foarte grave, în urma cărora a fost nevoit să lipsească foarte mult timp. Printre ele, o fractură de tibie (noiembrie 2013, a lipsit 131 de zile), o intervenţie chirurgicală la menisc (decembrie 2014, a lipsit 57 de zile) şi o ruptură de ligamente încrucişate (mai 2016, a revenit după 269 de zile). Între ele, a mai suferit lovituri la genunchi sau a avut probleme musculare.

Lăudabilă a fost atitudinea lui Gigi Becali, cel care a ales de fiecare dată să-i prelungească înţelegerea, ba chiar i-a mărit şi salariul, deşi a lipsit perioade foarte lungi de timp.

Afla mai multe despre: fcsbsteaualucian filip 

viewscnt
Articole similare