Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Octavian Popescu, la echipa naţională? Edi Iordănescu a dat răspunsul după eurogolurile favoritului lui Gigi Becali

Octavian Popescu, la echipa naţională? Edi Iordănescu a dat răspunsul după eurogolurile favoritului lui Gigi Becali

FCSB

Comentarii

Octavian Popescu trece printr-o formă de zile mari în acest început de an.

Fotbalistul de profil ofensiv al celor de la FCSB a marcat două goluri spectaculoase, cu adversari de top din Liga 1, cu CFR Cluj (3-3), respectiv Dinamo (3-3).

De asemenea, tânărul jucător a avut o contribuţie majoră şi la remiza cu FC U Craiova, scor 2-2, de pe Arena Naţională. Acesta a pasat decisiv la reuşita de 1-1 semnată de Răzvan Oaidă, demonstrându-şi şi calitatea de servant, nu doar pe cea de finalizator.

Dotat cu o tehnică desăvârşită, mult peste media din Liga 1, dar şi cu evoluţii din ce în ce mai consistente, se pune problema debutului său la prima reprezentivă a României.

Edi Iordănescu, numit selecţioner la sfârşitul lunii trecute, a precizat că Octavian Popescu se află în aria sa de selecţie la echipa naţională, alături de alţi jucători tineri şi talentaţi din campionatul românesc.

"Da, Octavian Popescu e acolo, în această anticameră. Mă interesează viziunea mea şi a staff-ului, chiar dacă respect viziunea patronului de la FCSB. Anticamera asta, baza de date B, va fi pentru jucătorii care au un istoric în prezenţa la echipa naţională. De aici vor veni jucători ieşiţi din centrul atenţiei şi n-au mai făcut parte din nucleul important, dar de la care mai avem aşteptări.

Şi în acelaşi timp, jucători tineri şi foarte tineri, care cred că pot face un pas mai rapid către prima reprezentativă, ajutaţi un pic", a declarat Edi Iordănescu, pentru ProX.

Mihai Pintilii a vorbit în termeni laudativi de Octavian Popescu, la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Academica Clinceni

"Mie mi se pare că e un jucător care îţi oferă exact când trebuie câte o soluţie, scoate om din joc, mi se pare că e tot timpul prezent pentru vârsta lui. E un copil, cum am zis, trebuie să avem grijă de el.

E o plăcere la el tot ce face şi mi se pare incredibil, s-a născut talent. Clar îi mai trebuie să mai pună pe el forţă, muşchi şi atunci clar va fi altceva”, a declarat Mihai Pintilii, în conferinţa de presă din urmă cu o zi.

Afla mai multe despre: tavi popescufcsbechipa nationalaedi iordanescu 

viewscnt
Articole similare