Încă un jucător român ar putea lua drumul Italiei, în această vară.
Este vorba de fundaşul stânga Andres Dumitrescu (22 de ani) de la Sepsi, cel care a fost dorit în Serie B, la Palermo, însă cluburile nu s-au înţeles asupra modului în care s-ar fi realizat mutarea.
Andres Dumitrescu, dorit de Palermo
Andres Dumitrescu a fost om de bază al celor de la Sepsi în sezonul recent încheiat, cu 37 de partide jucate în toate competiţiile, cu un gol marcat şi pasă decisivă reuşită.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 650.000 de euro este cota de piaţă a lui Andres Dumitrescu, conform transfermarkt.de.
Evoluţiile bune l-au propulsat în lotul naţionalei de tineret a României pentru Campionatul European din acest an. În primele două jocuri din grupă, cu Spania (0-3) şi cu Ucraina (0-1), Andres nu a bifat niciun minut.
”E un jucător pe care l-am crescut eu, Andres Dumitrescu. A fost în probe prin Portugalia, prin Italia, la Fiorentina. A jucat la Padova şi Lugano, a venit la Sepsi. Acum e la U21, poate ajunge la naţionala mare.
A avut ofertă de la Palermo, dar l-a vrut împrumut cu drept de răscumpărare. Sepsi a zis că ori îl ia definitiv, ori îl lasă, pentru are nevoie de el să joace”, a declarat Virgil Colfescu, conform iAMSport.ro.
Dacă discuţiile dintre Sepsi şi Palermo vor fi reluate până la finalul verii, iar Andreas Dumitrescu va ajunge în Serie B, va fi coleg cu un alt fotbalist român, Ionuţ Nedelcearu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De asemenea, gruparea din Palermo îl are în vizor pentru un transfer şi pe atacantul celor de la FCSB; Andrea Compagno.
Afla mai multe despre: andres dumitrescu, virgil colfescu