You are here:

OFICIAL | Are opt trofee în carieră şi a revenit la CFR Cluj. Dan Petrescu îşi face echipă pentru un nou titlu

OFICIAL | Are opt trofee în carieră şi a revenit la CFR Cluj. Dan Petrescu îşi face echipă pentru un nou titlu

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj a revenit sub conducerea lui Dan Petrescu (56 de ani) pe banca tehnică, iar gruparea din Gruia are planuri mari în sezonul următor.

Un jucător extrem de titrat a revenit la CFR Cluj, sub mandatul lui Dan Petrescu

CFR Cluj a reuşit o mutare importantă pe piaţa transferurilor. L-a anunţat, în mod oficial, pe jucătorul Adi Păun, cel care a revenit după un an la clubul la care a crescut şi s-a format.

”Bine ai revenit acasă, Adrian Păun! 14 ani, 309 meciuri, 29 de goluri şi 31 de pase decisive. Când vine vorba despre momentele frumoase trăite alături de familia CFRistă, acestea nu vor putea fi numărate vreodată!

Adiţă, îţi urăm cât mai multe reuşite alături de noi!”, a fost mesajul clubului din Gruia, pe reţelele de socializare.

Adi Păun are opt trofee în carieră, toate cucerite în tricoul celor de la CFR Cluj, dintre care cinci campionate, două Supercupe ale României şi o Cupă a României. În ultimul an, acesta a jucat în Israel, la Beer Sheva şi Bnei Sakhnin.

În momentul de faţă, Păun, în vârstă de 29 de ani, este cotat la 500.000 de euro, conform portalului de specialitate Transfermarkt.com.

 

Afla mai multe despre: cfr clujadi paundan petrescusuperliga 

viewscnt
Articole similare

Au mai rămas

Vezi trailerul