Barcelona a anunţat revenirea lui Sergio Busquets (38 de ani), care va face parte din stafful uneia dintre echipele catalanilor.
Barcelona îşi aduce legenda înapoi. Busquets revine la clubul catalan
Sergio Busquets s-a întors la FC Barcelona, la trei ani de la plecarea de la clubul catalan. Legendarul mijlocaş spaniol va ocupa funcţia de antrenor secund la echipa a doua a Barcelonei.
Busquets a petrecut 15 ani la prima echipă a Barcelonei, înainte să plece în 2023 la Inter Miami, unde şi-a încheiat cariera de fotbalist.
Acum, legenda catalanilor începe un nou capitol în carieră chiar la clubul pentru care a scris istorie. Busquets îl va ajuta pe Juliano Belletti, antrenorul formaţiei secunde a Barcelonei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Belletti a fost, la rândul său, jucător al Barcelonei între 2004 şi 2007, iar acum va colabora cu fostul său coleg în noul proiect al clubului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Sergio Busquets se alătură, începând de luni, echipei Barça Atletic în calitate de antrenor secund.
Legenda Barcelonei se alătură staffului lui Juliano Belletti pentru a-şi pune experienţa şi cunoştinţele fotbalistice în slujba echipei catalane, în timp ce îşi finalizează cursul de antrenorat”, a anunţat oficial Barcelona, pe canalele de comunicare cu fanii.
Cu peste 700 de meciuri şi a câştigat 32 de trofee cu Barcelona, Sergio Busquets este al treilea fotbalist cu cele mai multe apariţii din istoria clubului. Fostul internaţional spaniol a câştigat şi Cupa Mondială din 2010 şi EURO 2012.
Afla mai multe despre: barcelona, sergio busquets, laliga







