Vasile Miriuţă a revenit pe banca celor de la Hermannstadt, după aventura de jumătate de sezon pe care a avut-o la Kisvarda, în Ungaria. Antrenorul de 51 de ani a semnat un contract valabil până la finalul actualei stagiuni, cu opţiune de prelungire pe încă un sezon.
"Am revenit într-un loc unde m-am simţit foarte bine! Cunosc foarte bine oamenii de aici, dar şi echipa. Au rămas câţiva băieţi cu care am lucrat, chiar dacă sezonul trecut nu ne-a fost uşor. Lotul este schimbat acum în mai bine, avem jucători mai experimentaţi, cu multe jocuri în Liga I. Sunt optimist că putem face un fotbal bun împreună. S-au schimbat multe lucruri în bine! Condiţiile sunt mai bune ca anul trecut, avem un teren de antrenament, sală de forţă, stadion. La Sibiu sunt nişte suporteri minunaţi, care ne-au susţinut în momente esenţiale în sezonul trecut. Am încredere mare în public!", a declarat Vasile Miriuţă.
"Este a patra oară când colaborez pe plan profesional cu Vasile Miriuţă. De fiecare dată am avut rezultate pozitive împreună, inculsiv în ultimul sezon la A.F.C. Hermannstadt, când am reuşit să rămânem în Liga I. Mă bucur foarte mult că a revenit la noi şi sunt convins că vom reuşi să ne menţinem în Liga I fără emoţii", a declarat Iuliu Mureşan, preşedintele clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Alături de Vasile Miriuţă au revenit în stafful echipei Florin Berţa, antrenor cu portarii, şi preparatorul fizic Vlad Ţăran.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: miriuta, hermannstadt