Atmosferă pozitivă în Bănie după calificarea istorică în grupele Conference League. Mihai Rotaru a confirmat plata primelor către jucători, conform înţelegerii.
După ani la rând încărcaţi cu dezamăgiri, Universitatea Craiova s-a calificat, în premieră, în faza principală a unei competiţii UEFA. Oltenii lui Mirel Rădoi au făcut pasul în Conference League, după o dublă victorie cu turcii de la Istanbul Başakşehir, 2-1 în deplasare şi 3-1 pe "Ion Oblemenco". Returul din România a fost la fel de tensionat.
Oltenii nu au început cu dreptul parcursul european, fiind învinşi cu 2-0 în deplasare, în Polonia, de Raków. Jocul echipei nu a convins, iar prestaţia a fost sub aşteptări, însă trebuie menţionată şi eliminarea lui Screciu, care a influenţat negativ exprimarea Craiovei pe teren.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorii lui Rădoi, cu conturile pline după calificare în Conference League
Chiar dacă începutul în grupele Conference League nu a fost cel dorit, conducerea clubului a respectat angajamentele financiare asumate. Astăzi, Mihai Rotaru a confirmat că jucătorii Universităţii Craiova au încasat primele de calificare în grupele competiţiei europene, conform prevederilor contractuale. Patronul oltenilor a declarat că media primelor a fost de aproximativ 15.000 de euro per jucător.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"(n.r. S-au plătit anumite prime?) Da, primele au fost acordate conform contractului. (n.r. Primele de calificare în grupa Conference League?) Da, s-au plătit. Aşa e normal. (n.r. Media de primă?) Undeva la 15.000 de euro de jucător. Le-am plătit, noi n-am avut niciodată probleme cu plata banilor. Sper să nu avem nici pe viitor”, a spus Mihai Rotaru, la Fanatik.
- Citește și
- VIDEO | Lionel Messi a reuşit un hat-trick spectaculos şi a devenit golgheterul sezonului regulat din MLS
- "Patronul este fan FCSB". Conducătorul de la Metaloglobus a recunoscut cum s-a produs victoria istorică: "Trebuie să fiu sincer"
- Sarah Dumitrescu revine spectaculos după operaţie. Prima apariţie pe podium, alături de colega de breaslă, Agnes Zane şi alţi sportivi de top
- Cristi Chivu a învins-o pe Roma şi a urcat pe primul loc în Serie A! După meci, antrenorul a transmis un mesaj clar: "Ştim cu toţii cât de important este”
- Prima reacţie a patronului de la Metaloglobus după ce a învins FCSB: "Eu nu sunt Gigi Becali"
- VIDEO | Final la Six Kings Slam! Câştigătorul a primit primit şase milioane de dolari şi o rachetă de tenis din aur
- După ce a plătit 3 milioane de euro, Gigi Becali a izbucnit: "Eu reproşez asta. Facem caterincă?"
- "Eu sunt vinovat". Gigi Becali a hotărât ce se întâmplă cu Elias Charalambous şi Mihai Pintilii, după şocul suferit cu Metaloglobus
- Zi istorică pentru tenisul de masă românesc! Echipele naţionale, în lupta pentru aurul european. Tricolorii joacă în premieră într-o finală continentală
- Ce victorie pentru Chivu! Inter s-a impus în faţa Romei, chiar pe Olimpico, şi este lider în Serie A. În faţa unui stadion arhiplin, românul şi-a învins fosta echipă
- ”Am făcut istorie”. Mihai Teja, euforic după ce a reuşit minunea la Metaloglobus şi să bată campioana FCSB: ”Am spart gheaţa”
Afla mai multe despre: universitatea craiova, conference league, bonusuri, mihai rotaru