You are here:

Omul din spatele ascensiunii incredibile a noului titular de la FCSB: ”M-a ajutat enorm, vreau să îi mulţumesc” | EXCLUSIV

Omul din spatele ascensiunii incredibile a noului titular de la FCSB: ”M-a ajutat enorm, vreau să îi mulţumesc” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Devenit titular la FCSB spre finalul sezonului regular, în urma unei gafe incredibile a lui Andrei Vlad (23 de ani), Ştefan Târnovanu (22 de ani) a reuşit să îşi asigure locul în primul 11 al echipei roş-albastre, ajungând şi la naţională graţie prestaţiilor sale.

După două sezoane în care Andrei Vlad a stat între buturile FCSB-ului şi a îngropat-o constant pe vicecampioana României, internaţionalul român a fost scos în final din poarta echipei.

Picătura care a umplut paharul a fost gafa din meciul cu FC Argeş. De atunci, jucătorul cu o apariţie în tricoul României nu a mai evoluat pentru FCSB.

În locul său a fost titularizat Ştefan Târnovanu, care impresionase la finalul lui 2021, într-un duel cu Sepsi, când le-a garantat un punct roş-albaştrilor cu paradele sale.

În doar câteva luni, de la a fi rezerva lui Andrei Vlad şi a prinde doar selecţionata U21, Târnovanu a devenit titular la FCSB şi a fost conovcat la naţionala mare.

Ascensiunea sa incredibilă nu a fost surprinzătoare pentru persoanele care îl cunosc însă: Helmuth Duckadam vorbise frumos despre acesta încă dinainte ca goalkeeper-ul să se impună la Bucureşti.

Iar omul din spatele ascensiunii incredibile a tânărului jucător este Marius Popa, antrenorul de portari de la FCSB, a dezvăluit chiar Târnovanu.

Omul din spatele ascensiunii incredibile a noului titular de la FCSB

Jucătorul de 22 de ani i-a mulţumit lui Popa pentru îndrumare, dar a punctat că mai are multă muncă în faţă pentru a deveni un portar cu adevărat de top.

Suntem colegi de doi ani de zile (n.r. el şi Andrei Vlad) şi vorbim zilnic, am legat o prietenie. Chestia că l-am înlocuit... se poate întâmpla el să intre în locul meu, eu în locul lui, acum e şi Ducan.

Marius Popa m-a ajutat enorm, aveam destul de multe lipsuri şi în cei doi ani petrecuţi aici simt că am crescut enorm de mult şi pe calea asta vreau să îi mulţumesc.

Pot să îmbunătăţesc jocul de picior, puţin la ieşirile din poartă să fiu mai sigur şi cred că puţin din toate.

Sper ca anul acesta să joc cu 50.000 de oameni în tribune, avem Conference League în care putem ajunge şi sper că vom ajunge şi sper să avem măcar 30.000 de oameni în tribune”, a declarat Ştefan Târnovanu, pentru Orange Sport.

În prezent, Ştefan Târnovanu este cotat la 700.000 de euro de transfermarkt, la fel ca Andrei Vlad.

Afla mai multe despre: ştefan târnovanu 

viewscnt
Articole similare