Luis Paradela (28 de ani), fotbalistul de bandă împrumutat de Universitatea Craiova din Costa Rica, de la Saprissa, ar urma să revină la echipa de care aparţine.
Universitatea Craiova a realizat două transferuri din zona Americii Centrale în vara trecută. Carlos Mora şi Luis Paradela s-au alăturat "alb-albaştrilor", iar unul dintre ei a reuşit să se impună ca titular şi în noul sezon.
Carlos Mora a devenit o piesă importantă pentru Craiova, în flancul drept. Cât despre Luis Paradela, fotbalistul cubanez a avut ghinionul unei accidentări grave în stagiunea precedentă, în timpul unei partide cu FC Buzău. Revenit pe teren în acest sezon, Paradela a bifat doar 125 de minute în trei partide.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aflat la finalul perioadei sale de împrumut, dar cu o opţiune de transfer definitiv în contract, Paradela ar urma să se întoarcă la echipa sa din Costa Rica, Saprissa, anunţă jurnalistul Kevin Jimenez.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Luis Paradela s-ar putea întoarce în Costa Rica
"Contractul de împrumut al lui Luis Paradela cu Universitatea Craiova se termină în curând, momentan nu există discuţii pentru cumpărare, aşa că, dacă în câteva zile nu se întâmplă nimic, va trebui să se întoarcă la Deportivo Saprissa", a transmis Jimenez, pe X.
Trei goluri şi o pasă decisivă în 24 de partide sunt cifrele lui Luis Paradela, la Universitatea Craiova.
- Citește și
- Sancţiuni de 35.000 de lei după FCSB - Dinamo! Mai mulţi suporteri s-au ales cu interdicţii de acces la competiţii
- Bogdan Cosmescu a criticat aspru transferul făcut de FCSB: "Nu înţeleg, pe cuvântul meu. Chiar aşa măreţ era?"
- Cîrjan a numit problema care o împiedică pe Dinamo să se lupte pentru titlu: "Dacă vrem să ne batem sus, trebuie să facem asta"
- Lionel Messi, campion pentru prima oară în MLS, cu Inter Miami. A fost ultimul meci pentru Alba şi Busquets
- Gigi Becali a auzit mesajul galeriei pentru jucători după derby şi a reacţionat: "E corect. Mustaţă e înţelept, aşteaptă revenirea"
- Charalambous, declaraţii misterioase: ”Am simţit că putem ţine de rezultat”. Cine l-a nemulţumit: ”A fost cam agresiv şi l-am schimbat”
- Kopic a făcut analiza jocului lui Dinamo cu FCSB: ”Nu am creat mult, dar am fost buni”
- "Cinci jucători vin în iarnă". Gigi Becali a anunţat şi fotbaliştii care s-ar putea despărţi de FCSB: "Altfel nu-i băgăm pe listă"
- ”Aşteptăm cu nerăbdare pauza”. Florin Tănase, dezvăluiri din culise de la FCSB cu privire la ”presiunea din partea patronului”
Afla mai multe despre: universitatea craiova, luis paradela, superliga







