Dinamo Bucureşti a fost învinsă de Zalaegerszeg din Ungaria, scor 0-1, duminică, în cantonamentul din Slovenia.
Dinamo a întâlnit-o pe Zalaegerszeg, câştigătoarea Cupei Ungariei din sezonul trecut, iar evoluţia a fost una decent, cu perspective de mai bine.
Ovidiu Burcă mai aşteaptă transferuri la Dinamo
Ovidiu Burcă s-a declarat mulţumit de modul în care jucătorii săi s-au mişcat, dar recunoaşte că aceştia nu sunt cu pregătirea la 100%.
”Cred că a fost un meci cu o intensitate mult peste nivelul Ligii 1. Am întâlnit o echipă extrem de fizică, gândiţi-vă că anul trecut a câştigat Cupa Ungariei, cu un antrenor foarte bun, adept al unui fotbal modern. Cred că ne-am descurcat bine în majoritatea timpului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La momentul acesta, nu suntem la capacitate maximă. Integrăm şi jucătorii nou-veniţi şi va trebui ca, până la primul meci, să reuşim acest lucru, să-i facem să înţeleagă ce vrem de la ei, să-i pregătim din toate punctele de vedere foarte bine. Să vedem la cine vom apela în primul meci. Una peste alta, cred că a fost un test foarte bun” a declarat Ovidiu Burcă după meciul cu Zalaegerszeg, conform gsp.ro.
Chiar dacă nu are voie să legitimeze jucători pentru moment, Dinamo a realizat câteva transferuri interesante. I-a adus pe atacanţii Hakim Abdallah şi Gonzalo Gregorio, dar şi pe portarul Adnan Golubovic.
De asemenea, ”câinii” îi mai aşteaptă în cantonament pe Cristian Costin, trecut pe la FC Voluntari, şi pe Dennis Politic, cel care şi-a rupt înţelegerea cu Cremonese.
Ovidiu Burcă a recunoscut că mai aşteaptă câţiva jucători la pregătire, în perioada imediat următoare, însă doreşte să fie rezervat în declaraţii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Mai aşteptăm să vină nişte jucători în zilele următoare, dar prefer să vorbesc atunci când lucrurile vor fi clare.
Cu Dinamo Kiev va fi un meci contra unei echipe foarte bune, avem doar trei zile la dispoziţie pentru a-l pregăti. Sperăm să refacem echipa, trebuie să ajungem la o prospeţime foarte bună”, a completat Ovidiu Burcă.
Afla mai multe despre: zalaegerszeg, ovidiu burca