You are here:

Pancu, criticat dur după FCSB – Rapid 4-1! Vaişcovici şi Băleanu au reacţionat: "Când a spus adevărul? Se vaită încontinuu”

Pancu, criticat dur după FCSB – Rapid 4-1! Vaişcovici şi Băleanu au reacţionat: "Când a spus adevărul? Se vaită încontinuu”

Superliga

Comentarii

Rapid a pierdut cu 4-1 derby-ul cu FCSB, deşi a intrat la pauză în avantaj, iar declaraţiile lui Daniel Pancu de la finalul partidei au stârnit reacţii critice.

Tehnicianul giuleştenilor a recunoscut superioritatea adversarilor şi a vorbit despre dificultăţile întâmpinate de Rapid în play-off-urile din sezoanele precedente.

Claudiu Vaişcovici şi Cosmin Băleanu l-au criticat pe Pancu

Claudiu Vaişcovici a pus sub semnul întrebării mesajele transmise de antrenor de-a lungul sezonului, amintind că acesta a susţinut în repetate rânduri că lotul are valoare.

"Eu stau şi mă gândesc: când a spus adevărul? Când a preluat echipa şi până etapa asta, tot timpul a repetat că jucătorii au valoare, că jucătorii sunt buni, ori acum, după meciul ăsta, când a spus că nu au putut să facă nimic? Înseamnă că e puţină lipsă de valoare dacă nu poţi să te impui ca jucător la meciuri de genul ăsta.

Poate s-a referit că înţelege de ce în play-off au avut rezultatele pe care le-au avut." , a declarat Claudiu Vaişcovici pentru Prima Sport.

La rândul său, Cosmin Băleanu a contestat nemulţumirile exprimate de Pancu, invocând condiţiile de care beneficiază echipa din Giuleşti şi investiţiile făcute la club.

„Pancu vine şi spune, lăsând la o parte că se vaită încontinuu, în condiţiile în care Rapidul are printre cele mai bune salarii din campionat, printre cele mai bune condiţii pe care le are o echipă din campionat.

Cantonament nou, bază nouă, deplasare cu avionul, 5 stele, 7 stele. Nu lipseşte nimic acestei echipe. Gazonul de acasă, dar a avut gazon bun ieri. Deci acestei echipe nu îi lipseşte nimic, nu îi lipsesc suporterii.

Are 5 victorii la rând, iar Pancu vine şi spune că acum înţelege de ce au avut probleme în play-off. Măi, Daniel Pancu, ieri la Rapid au jucat 9 fotbalişti care nu au fost la Rapid sezonul trecut. Ce probleme au avut oamenii ăştia în play-off?! Că nu erau la Rapid. În primul 11 sunt jumate. Asta e realitatea”, a declarat Băleanu.

Afla mai multe despre: daniel pancu, băleanu, vaişcovici, rapid, fcsb 

viewscnt
Articole similare