Pandurii Târgu Jiu a învins-o pe teren propriu pe Rapid, scor 3-0, într-un meci contând pentru etapa a 15-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Vranjes '15 (penalty) şi Batin '34, '65.
Pandurii: Mingote - Rusu, Viera, Chiricheş, Vlad - Vranjes, Nistor, Voiculeţ, Cardoso (Cristea '86) - Maxim (Avramescu '87), Batin (Lemnaru '80). Antrenor: Petre Grigoraş.
Rapid: Coman - Rui Duarte, Marcos Antonio, Oros, Ezequias - Grigore, Teixeira (Alexa '49), Herea (Cassio '57), Deac - Pancu, Surdu (Roman '60). Antrenor: Răzvan Lucescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cartonaşe galbene: Chiricheş '20, Maxim '86 / Rui Duarte '18, Deac '19, Pancu '37
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Arbitri: Cristian Balaj - Zoltan Szekely, Adrian Vidan - George Gaman.
În minutul 57, antrenorul Răzvan Lucescu a fost trimis în tribună.
La meciul disputat pe stadionul Municipal au asistat aproximativ 6.000 de spectatori.
Pe finalul meciului, pe teren a intrat un câine, care s-a plimbat câteva minute pe suprafaţa de joc, însă partida nu a fost întreruptă.
Răzvan Lucescu (antrenor Rapid): "Cuvinte multe nu sunt de spus, e un 3-0 indiscutabil primit de la o echipă Pandurii care a meritat victoria. A avut o atitudine corectă de presing agresiv în sens pozitiv, a ştiut să gestioneze foarte bine momentul primului gol, lucru care pe noi ne-a destabilizat şi nu am avut forţa să reacţionam ca data trecută.
Ei au insistat şi ne-au supus unei presiuni mari, iar victoria lor este categorică şi absolut meritată. Este de avut o discuţie foarte serioasă cu grupul în general şi întoarsă acea atitudine pe care am văzut-o la ultimele jocuri în una corectă, cu o motivaţie şi cu spirit de luptă.
Pentru că astăzi au dispărut pur şi simplu spiritul de luptă şi dorinţa de a întoarce rezultatul. Toate contactele individuale au fost ale adversarului şi cu uşurinţă am fost depăşiţi în toate duelurile unu contra unu".
Petre Grigoraş (antrenor Pandurii): "A mai venit soarele şi pe strada noastră, pentru că în ultimele partide am jucat mai bine decât adversarul, dar am plecat cu tolba goală. Şi la meciul cu Oţelul de pe teren propriu şi la cel de la Vaslui nu am reuşit să luăm nici un punct chiar dacă am jucat bine.
Dar acum, chiar dacă am întâlnit o echipă foarte bună şi bine organizată, cred că am făcut unele dintre cele mai bune meciuri şi de aceea trebuie să îi felicit pe jucători pentru că au depus un efort fantastic. E o victorie importantă pentru moralul jucătorilor, care vin după două jocuri bune pe care le-au dominat şi le-am pierdut aşa cum le-am pierdut.
Puteam cădea în latura cealaltă, să te pierzi, dar au arătat că sunt caractere puternice şi de aceea îi felicit încă o dată pentru efortul făcut pentru câştigarea acestei partide".