You are here:

Parma l-a dat afară pe înlocuitorul lui Chivu! Italianii au anunţat despărţirea de Carlos Cuesta

Parma l-a dat afară pe înlocuitorul lui Chivu! Italianii au anunţat despărţirea de Carlos Cuesta

Serie A

Comentarii

Echipa italiană Parma a anunţat duminică despărţirea de Carlos Cuesta, cel mai tânăr antrenor din cele cinci mari campionate europene, sau Big Five, cum mai sunt ele cunoscute.

Conducerea grupării italiene a anunţat duminică demiterea antrenorului spaniol Carlos Cuesta (31 de ani), din cauza unor dezacorduri dintre conducerea clubului şi tehnician. 

„S-a convenit că nu mai erau îndeplinite condiţiile necesare pentru continuarea relaţiei profesionale între părţi, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea proiectului sportiv”, se arată în comunicatul emis de club.

Numit în iulie 2025 pentru a-i urma în funcţie lui Cristian Chivu, plecat la Inter Milano, Cuesta se afla la primul sezon ca antrenor principal, după ce anterior îndeplinise rolul de secund al lui Mikel Arteta la Arsenal (2020-2025).

Cel mai tânăr antrenor din cele cinci mari ligi europene, spaniolul a încheiat primul sezon în Serie A ducând-o pe Parma pe locul 13 şi asigurând confortabil supravieţuirea echipei Gialloblu.

Începutul sezonului 2026-2027 a fost mai dificil, Parma reuşind doar patru puncte (o victorie, un egal, 3 înfrângeri) în cinci meciuri şi ocupând locul 15 campionat, în timp ce în cupă a fost eliminată de Cremonese.

Afla mai multe despre: serie a, chivu, carlos cuesta 

viewscnt
Articole similare