Fotbalistul echipei Manchester United, Paul Pogba, le-a cerut colegilor săi să poarte brăţări cu mesaje antirasism, înaintea meciului de joi cu Newcastle, scor 4-1, relatează bbc.com.
Francezul a comandat brăţări cu mesajele “Nu rasismului” şi “Suntem unul”, ca reacţie după incidentele din ultima perioadă legate de rasism.
“Mă gândeam să fac asta de ceva timp. Este pentru a le arăta susţinerea tuturor jucătorilor şi a arăta că negru, alb, chinez sau orice altceva ai fi de fapt există o singură rasă”, a declarat Pogba.
Paul Pogba, care a fost ţinta insultelor rasiste pe social media, în luna august, i-a dat brăţara sa unui fan, imediat după încălzire, înaintea meciului de joi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Auzim în fiecare săptămână că se întâmplă ceva. Vedem astfel de incidente pe stadioane în mod repetat. Aceasta este ignoranţă. Nu vreau să fiu un tip politic. Nu vreau să apelez la FIFA şi UEFA. Am făcut asta singur şi ştiu că oamenii vor vorbi despre iniţiativa mea. Este pentru a arăta că suntem uniţi împotriva rasismului”, a mai afirmat Pogba.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pogba