Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, luni, că vrea ca la echipa naţională să construiască o mentalitate de învingători, apreciind că acesta este lucrul care lipseşte.
Selecţionerul crede că tricolorii trebuie să lucreze la posesie. "Am avut două meciuri amicale, în deplasare, cu Georgia. Am încercat să avem mingea, am făcut cât am putut. Am suferit puţin la combinaţiile din atac. Faza noastră defensivă…
Îmi place să fiu agresiv, să fie o echipă agresivă în jumătatea adversă. Şi cred eu că am avut momente bune. Unde trebuie să lucrăm e la posesie, la atacul poziţional. Al doilea meci am întâlnit echipa care a fost cea mai agresivă la calificările pentru Campionatul Mondial.
Foarte agresivi, tranziţie negativă foarte bună. Am pregătit asta şi cred eu că am arătat foarte bine acasă. Am folosit mulţi jucători, să îi văd, să îmi dau seama de fiecare. Terenul şi meciul îţi dă nişte răspunsuri foarte clare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am analizat aceste meciuri şi le vom prezenta analiza jucătorilor când vor veni. Dar iar spun, trebuie să avem o mentalitate de campioni. Când spun asta, un jucător trebuie să fie convins de ce face şi să aibă curaj. Prima investiţie e în jucători care sunt convinşi, cred şi au curaj. Trebuie să lupte, e sport de contact", a precizat el.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pentru selecţioner, importantă este şi plăcerea de a câştiga. "Mentalitate înseamnă şi să fim pozitivi, să împărţim totul împreună. Nu contează cel care greşeşte, contează cel care ia mingea şi cât de repede o ia. Suntem toţi împreună.
Sper să mă înţeleagă băieţii şi să îi facem să fie mai buni. Iar ultimul lucru e spiritul. Sufletul pe care îl ai. Trebuie să ai spirit, să ai plăcere să câştigi. Singurul lucru care aduce fericirea sunt victoriile".
Cele cinci criterii ale selecţionerului
"Lucrez, sunt angajat la echipa naţională, lucrez pentru România, să fii 100% sigur că voi face treaba asta. Dacă se tratează de ceva special, pentru că la loturile naţionale întotdeauna trebuie să rămână cei care... Ştiţi alea 5 trepte ale mele de selecţie? La mine nu există slab! Există bun, foarte bun, excelent, fantastic şi geniu. Deci pe astea 5 criterii eu selectez jucătorii.
Bun şi foarte bun înseamnă că e jucător de echipă, iar ceilalţi din categoriile respective fac diferenţa. Aşa că... Cum văd eu lucrurile, nu contează vârsta. Eu sunt la federaţie şi trebuie să găsim jucătorii cărora le-a dat Dumnezeu şi care pot şi vor, cei care vor cu totul, nu cu jumătate de normă, part-time", a declarat Hagi.
Întrebat apoi dacă există vreun jucător care să se apropie de geniul lui Gică Hagi, selecţionerul a transmis următoarele: "Sunt 100% sigur că va fi unul mai bun decât toţi. Trebuie să fie cineva care să fie mai bun decât cel din spate, care rămâne un exemplu"
Afla mai multe despre: echipa nationala, gica hagi







