Balthazar Pierret a vorbit după meciul cu Botoşani, unul în care a fost în mijlocul celor mai importante momente din prima repriză.
Dinamo a învins-o, în deplasare, pe FC Botoşani, scor 3-2, în etapa a opta din play-out-ul Ligii 1.
Balthazar Pierret a fost omul primei reprize. Acesta a marcat primele două goluri ale ”câinilor”, în minutele 7 şi 44, dar a fost eliminat în finalul primei reprize.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pierret a explicat cum a fost eliminat: ”Am auzit pe cineva de pe bancă. Sper ca arbitrul să se răzgândească”
La finalul jocului, mijlocaşul de 21 de ani a explicat cum s-au derulat evenimentele din perspectiva sa la acea fază din prelungirile primei părţi.
În momentul în care a marcat al doilea gol a fost lovit de portarul advers şi s-a resimţit. A ieşit la marginea terenului pentru a-şi reveni, fiind confuz.
Dar în momentul în care a intrat din nou pe teren a făcut-o fără să primească acceptul arbitrului Andrei Moroiţă, care i-a acordat al doilea cartonaş galben, astfel că Pierret a fost eliminat.
Totuşi, jucătorul se bucură pentru faptul că în final Dinamo s-a ales cu cele trei puncte datorită golului marcat de Creţu, în repriza secundă, una în care echipa a evoluat în inferioritate numerică.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Am fost foarte fericit că am marcat, am fost fericit pentru echipă, că am luat trei puncte astăzi. Din păcate am luat şi acest cartonaş roşu.
Pentru mine nu a fost o decizie fericită, dar sper ca arbitrul să vadă imaginile şi să se răzgândească în privinţa asta, dar cel mai important este că am luat trei puncte şi sunt fericit pentru acest lucru.
Când am marcat, am fost lovit de portar şi după aceea eram cam confuz. Am auzit pe cineva de pe bancă spunând intră, intră şi am intrat. Nu mi-am dat seama că am făcut ceva greşit. De aceea am intrat”, a declarat Pierret, după meci.
- Citește și
- Gigi Becali a dezvăluit suma înaintată Stelei pentru a lăsa FCSB pe noul stadion! "Dublu faţă de Arena Naţională, de patru ori mai mult decât Giuleştiul"
- FC Argeş va evolua în partida cu CFR Cluj, în replica tricoului din 1972
- Gică Hagi, îngrijorat înainte de partida cu FC Voluntari: ”În ultima perioadă nu am marcat şi nu e bine”