You are here:

"Poate domnul Şumudică se supără că zic asta". Daniel Pancu a dat verdictul despre Rapid. Se aşteaptă la o nouă replică din partea lui "Şumi"

"Poate domnul Şumudică se supără că zic asta". Daniel Pancu a dat verdictul despre Rapid. Se aşteaptă la o nouă replică din partea lui "Şumi"

Rapid

Comentarii

Selecţionerul naţionalei U21 a României, Daniel Pancu, ex-antrenor la Rapid, a dat verdictul despre ce poate face echipa sa de suflet în acest sezon al Superligii. El se aşteaptă la o nouă replică din partea antrenorului din Giuleşti, Marius Şumudică.

Daniel Pancu, verdict despre Rapid: "În play-off! S-ar putea să ne trezim cu şanse la campionat"

Rapid se pregăteşte în Dubai pentru reluarea Superligii, iar Daniel Pancu a spus că echipa antrenată de Marius Şumudică are cale liberă spre play-off. 

"Eu, personal, nu (n.r. - nu concepe play-off-ul fară Rapid). La fotbal se pot întâmpla multe, dar cred că Rapid are valoarea şi nu ştiu cum să îi spun... Are două play-off-uri în spate, au terminat prost. 

Cred că adversari vor avea doar în Sepsi, Petrolul cu Adi Mutu, dar cu probleme, iar la o echipă din România când apar probleme financiare e foarte greu să ţii ritmul. Deci eu văd Rapidul în play-off", a declarat selecţionerul naţionalei U21, care a spus că îl vede potrivit antrenor pe Mihai Stoichiţă pentru turneul final. 

  • 8 e locul ocupat de Rapid în Superliga, cu 29 de puncte, cu două mai puţine decât ocupanta ultimului loc din play-off, Petrolul Ploieşti. 

Daniel Pancu, despre "domnul Şumudică": "Poate se supară domnul dacă spun că Rapid are şanse la campionat"

Apoi, Daniel Pancu i-a dat replica lui Marius Şumnudică. Antrenorul de la Rapid s-a arătat deranjat, în decembrie, după ce a fost analizat de selecţionerul României U21. Şumi i-a transmis că ar trebui să-i mulţumească pentru că Ignat, cu Borza, Rareş Pop, Vulturar şi Grameni evoluează la echipa giuleşteană şi astfel sunt soluţii pentru lotul naţional. 

"Iar se supară pe mine (n.r. - râde). E important, e foarte important să nu pierzi în derby-uri, de fapt de aici se pleacă. Când joci un derby, prima idee care iţi vine în cap ca antrenor e să nu îl pierzi, e clar lucrul asta. 

Rapid nu are câştigate meciurile cu primele şapte echipe, nu doar derby-urile cu FCSB şi Dinamo. E bine că nu a pierdut, echipa cred că va arăta mult mai bine din ianuarie. Sunt convins de lucrul ăsta.

La cât de strâns e campionatul s-ar putea să ne trezim cu Rapid cu şanse la campionat. Eu aşa văd din afară, dar poate iar se supară domnul Şumudică, că am înţeles că mai nou îmi spune domnul Pancu. 

Dacă se supară domnul Şumudică dacă spun că Rapid are şanse la campionat, îmi cer eu scuze, dar eu aşa o văd de afară", a adăugat Daniel Pancu, cel care l-a auzit pe Marius Şumudică atunci când a anunţat că Rapid are pretenţii doar pentru calificarea în play-off în actuala stagiune. 

Afla mai multe despre: marius sumudicadaniel pancumarius sumudica rapid 

viewscnt
Articole similare