You are here:

Pontul Zilei la pariuri, 20 mai 2020

Pontul Zilei la pariuri, 20 mai 2020

Fotbal

Comentarii

Pontul Zilei la pariuri, 20 mai 2020. Astăzi, de la ora 19:00, Dinamo Brest şi BATE Borisov îşi dau întâlnire într-un meci din runda cu numărul 10 al Vysshaya Liga, primul eşalon din Belarus.

Cele două echipe se întâlnesc de două ori în această săptămână. Duminica vor fi faţă în faţă şi în ultimul act al Cupei Belarusului. Va fi o confruntare între campioana şi vicecampioana sezonului trecut. Dinamo Brest a luat ultimul titlu, dara a debutat cu stângul în actuala ediţie, exceptând Cupa Belarusului, acolo unde a ajuns până în finală.

Ponturi pariuri excelente vă aşteaptă pe telekomsport.ro, ponturi venite în urma recomandărilor experţilor noştri.

Pontul Zilei la pariuri, 20 mai 2020

Fotbaliştii lui Sergey Kovachuk au doar patru succese în primele nouă etape. Dinamo Brest a reuşit să obţină două succese cu Belshina şi cu Dinamo Minsk, dar a urmat apoi o înfrângere pe terenul lui Energetik chiar în runda precedentă. În prezent, gazdele sunt pe locul 7, la şase puncte în spatele lui BATE Borisov. Acasă, Dinamo a câştigat doar două meciuri din cinci, pe teren propriu având un golaveraj de 7 la 7.

Specialişti cu ani de experienţă în spate în lumea pariurilor sportive, vă pun la dispoziţie ponturi fotbal pe care nu trebuie sa le rataţi pe biletele voastre.

Pontul Zilei la pariuri, 20 mai 2020

După ce a pierdut titlul anul trecut, BATE vrea să recâştige campionatul şi este favorita caselor de pariuri. În ultimele cinci partide, oaspeţii de azi au obţinut cinci succese, dintre care patru în Vysshaya Liga şi are cum o serie de şapte partide la rând fără eşec. În etapa trecută, BATE a obţinut o victorie importantă, cu Slutsk, pe care a învins- la scor de neprezentare. BATE Borisov este pe primul loc înainte aceste etape, la doar un punct însă în faţa celorlalte două ocupante ale podiumului. Pe teren străin, BATE Borisov este o echipă de top în Belarus. Deşi au pierdut primele două etape disputate pe teren străin, echipa lui Kiril Ashevsky a înscris zece goluri în următoarele trei meciuri, obţinând astfel toate punctele din confruntările cu Dinamo Minsk, Gorodeka şi Smolevichi.

  • Brest - BATE GG&3+ @ 2.00

Afla mai multe despre: pontul zilei 

viewscnt
Articole similare