Pontul Zilei la pariuri, 25 aprilie 2020. Chiar dacă întreaga Europă suferă din cauza pandemiei provocată de coronavirus, Belarus îşi desfăşoară competiţiile fără stres.
Prin urmare, campionatul, adică Vysshaya Liga a ajuns la runda cu numărul şase. Unul dintre meciurile etape este programat la ora 17:00, atunci când se vor înfrunta Gorodeja şi BATE Borisov. Oaspeţii reprezintă cea mai puternică echip din Belarus, în ciuda faptului că anul trecut nu au reuşit să mai ia campionatul, fiind devansaţi de către Dinamo Brest.
Biletele noastre sunt câştigătoare în proporţie de 70%, aşa că vă invităm să profitaţi de cotele noastre profitabile, care vă pot ajuta să puneţi mâna pe bonusuri case de pariuri extrem de interesante.
Pontul Zilei la pariuri, 25 aprilie 2020
În acest sezon, echipa antrenată de Alshevsky. a debutat modest. În primele două runde a pierdut de fiecare dată, dar după aceea se pare că BATE şi-a reglat motoarele, reuşind în următoarele trei runde să bifeze şapte puncte. Toate aceste rezultate o palsează pe locul 8 în clasament. Nu este însă nicio panică, deoarece ocupanta primului loc, Slutsk este la numai trei puncte în faţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iubitorii de casino găsesc cele mai bune bonusuri sloturi de pe piaţa din România în articolele pregătite special de experţii noştri din lumea jocurilor de noroc.
Pontul Zilei la pariuri, 25 aprilie 2020
De cealaltă parte, Gorodeja a început şi ea nefericit sezonul. Prindele două runde din Vysshaya Liga s-au soldat cu două eşecuri. Istoria nu s-a repetat însă în precedentele trei partide de campionat, atunci când Gorodeja a câştigat de fiecare dată şi a obţinut nouă puncte, ce-i drept, cu victorii la limită, scor 1-0. În ceea ce priveşte goalverajul, gazdele sunt pe zero. În primele cinci etape au înscris de trei ori şi au primit tot atâtea goluri. De cealaltă parte, BATE Borisov stă ceva mai bine. Vicecampioana Belarusului se laudă că a înscris şase goluri, dar a şi primit cinci. Între cele două formaţii este o distanţă de numai două puncte.Gorodeja este a patra în Vusshaya Liga, iar BATE este pe poziţia a 11-a. În sezonul trecut cele două formaţii şi-au împărţit punctele. BATE s-a impus pe teren propriu, scor 2-1, în timp ce acasă a câştigat şi Gorodeja, tot la limită, scor 1-0.
- Gorodeja - BATE Borisov GG @ 2.30
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pontul zilei