PREMIUM

24 sep 2019

Povestea neştiută a lui Nacho Fernandez, fotbalist la Real Madrid. După o copilărie marcată de probleme de sănătate majore, Nacho s-a impus la Real Madrid alături de care a câştigat de 4 ori UEFA Champions League.

Mai 2018. Estadio Santiago Bernabeu din Madrid, templul fotbalului spaniol. Peste 80.000 de oameni au rupt orice legătură cu meciul din teren şi s-au ridicat în picioare, aplaudand un tackling. E ceva ce, pe marele stadion de pe Concha Espina, nu se face. Mai niciodată! Real Madrid câştiga clar în acea seară cu 6-0 în faţa formaţiei Celta Vigo, iar peste două săptămâni avea să triumfe la Kiev, în faţa unui rival european tradiţional, aşa cum este FC Liverpool. Al 13-lea trofeu UEFA Champions League din istoria clubului. Pentru el, trofeul a venit pe 12 mai, în acel duel cu Celta Vigo. A fost un moment de recunoştinţă unic! Un întreg stadion i-a apreciat nu doar intervenţia, ci şi devotamentul, lupta interioară şi pasiunea nebună pentru clubului vieţii sale.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

Aşa ar trebui să înceapă povestea lui Nacho Fernandez Iglesias. Un fotbalist crescut de Real Madrid, afectat de o poveste dură, prea puţin evidenţiat într-o mare de "galactici" şi prea des contestat de cei care nu îl cunosc suficient. Povestea pe care o veţi citi mai jos este cât se poate de reală. Poate fi considerată o lecţie de viaţă, dar mai presus de toate este un mic efort pe care îl merită chiar şi fotbaliştii mai puţin mediatizaţi din sportul pe care îl urmărim poate, zi de zi. Explicaţia nu e lungă, dar cere un efort de vizualizare pe care regia optică a mediilor de informare şi o mare parte a gândirii contemporane nu o mai îngaduie. De mult. Aşa că, poate e timpul!

Nacho, 18 ani la Real Madrid

“Rămâi încă un an, am încredere în ţine, poţi juca la acest nivel!”. Asta i-a transmis Zinedine Zidane lui Nacho în august 2016. Fotbalistul crescut de Real Madrid era tentat de o oferta venită din partea Romei, care dincolo de salariul suculent, îi oferea lui Nacho Fernandez, exact ceea ce caută în acel moment: protagonism. La Real, Nacho s-a înşurubat bine pe banca de rezerve, dar era acolo, de fiecare dată când antrenorul, colegii sau fanii aveau nevoie de el.

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

Nu ştim cât de mult l-a crezut Nacho pe antrenorul sau, dar fundaşul născut la Madrid a acceptat compromisul. Încă un an în umbra titularilor de atunci, Pepe, Sergio Ramos şi Varane, încă un sezon de conjunctură, încă un an în care să fii doar o simplă soluţie de avarie, putea deveni definitoriu pentru cariera şi viitorul său. Zidane însă s-a ţinut de cuvânt. 39 de meciuri jucate, 3197 de minute adunate, două goluri, trei pase decisive, fundaşul merengue cu cele mai puţine faulturi în acel sezon de La Liga. Sunt doar o parte din datele lui Jose Ignacio Fernandez Iglesias, fundaşul în vârstă de 29 de ani, pe care Jose Mourinho l-a promovat la prima echipa a madrilenilor în 2011.

29 de ani am spus? "At his peak", aşa cum l-ar descrie englezii, însă altceva îl face “bătrân” pe Nachito: vechimea sa pe Santiago Bernabeu. Nacho şi-a petrecut 18 ani din viaţă pregătindu-se la baza sportivă Valdedebas,cu emblema clubului Real Madrid pe piept, dar şi în inimă, ascunsă de privirile atente ale celorlaţi. Să nu credeţi vreo secundă că i-a fost uşor! Mai ales lui. Dar, a reuşit! În cazul lui, aspiraţia avea să se împlinească, precis şi ilustrativ, la comenzile celor mai avansate dispozitive moderne de luptă: ambiţia, pasiunea şi dorinţa fără margini.

“Fiul dumneavoastră are diabet!”

Cu siguranţă, ca junior al Madridului, visul tău cel mai mare este să ajungi într-o zi să îmbraci tricoul primei echipe, să lupţi pentru toate principiile şi valorile pe care Academia ţi le-a inoculat încă de la 10 ani. Ce faci însă când, înainte de a desluşi cu adevărat tainele sportului rege, cineva îţi taie aripile? “Regret să va spun asta, dar e foarte greu că băiatul dumneavoastră să mai continue la Academie”. Duarte, medicul la care băiatul cel mare al familiei Iglesias fusese trimis, îl anunţa pe tatăl lui Nacho, pe acest ton, că fiul sau nu va mai putea juca fotbal la nivel înalt.

“Poate continua să joace fotbal, e chiar recomandat să facă sport, dar e destul de greu de anticipat dacă va mai putea juca la nivelul pe care cei de-aici îl doresc” a continuat fulgerător Duarte. Pentru capul familiei Iglesias, lumea sa, care avea deja o altă dimensiune, se prăbuşise aproape instant. Cei doi copii ai săi făceau fotbal de câţiva ani. Cel mic, Alex, abia începuse, dar Nacho făcuse deja pasul spre galeria juniorilor remarcaţi, după numai 1 an de zile la Real Madrid. “Fiul dumneavoastră are diabet!”Cum să reacţionezi când auzi aşa ceva şi eşti părinte? Nu mai e vorba doar despre cariera posibilă a puştiului, ci de viaţa lui. Deci, cum să reacţionezi?

Pentru cei dintre voi (puţini poate) care poate nu înţeleg exact ce înseamnă asta pentru un sportiv, e bine poate să explicăm. Diabetul reprezintă o tulburare destul de gravă a metabolismului. Adică a proceselor prin care organismul utilizează mâncarea digerată pentru creştere şi obţinerea energiei. Pentru un junior la Real Madrid, alimentaţia este la fel de importantă precum antrenamentul. Grupa de copii şi juniori în care era repartizat Nacho la cei 12 ani ai săi, avea doi nutriţionişţi şi propriul bucătar! În tot acest context, Nacho, copilul de 12 ani aflat la începutul carierei sale era pus într-o situaţie aproape imposibilă. În mod normal, efortul fizic pe care un sportiv îl face poate modifică metabolismul într-un mod pozitiv, dar el trebuie controlat şi supus unei grile diferite. Un copil de 12 ani cu diabet poate continua să facă sport, ba chiar e recomandat acest lucru. Ţînând însă cont de nivelul de la Academia Realului, de problemele mari pe care le producea alimentaţia şi medicaţia asigurată de club sau de faptul că medicul Duarte îi interzicea puştiului să se antreneze seara, toate acestea erau detalii grele, care complicau totul pentru băiatul cel mare al familiei Iglesias. Sub apăsarea enormului spectacol terminal din jurul său, lumea lui Nacho era pregătită să se cutremure în faţa cruzimii realiste şi dezinvolte a vieţii. Un copil care visa să joace fotbal, care avea toate şansele să o facă la nivel înalt, era lovit cu o bestialitate fără reţineri într-un moment în care nu se aştepta, sub nicio formă, la asta.

La aflarea veştii mama sa a suferit un şoc. N-a acceptat sub nicio formă ca Nachito să mai facă fotbal din acel moment. În schimb, capul familiei Iglesias a luat decizia ca Nacho să continue. A ajuns chiar până la Florentino Perez, după ce răbdător a adunat nopţi nedormite şi săptămâni de aşteptare pentru a ajunge în “audienţă”. N-am confirmarea asta şi nu aş bagă nici mâna în foc, dar se spune pe la colţuri, prin Spania, că acea audienţă i-a schimbat în mare parte cariera de fotbalist lui Nacho. Real Madrid a făcut demersurile necesare pentru ca un puşti talentat, în vârstă de 12 ani să continue să joace fotbal. Părerea celor doi antrenori de la juniori a fost de asemenea decisivă şi cum-necum, băiatul cel mare al casei Iglesias a continuat să joace.

Insulină dimineaţa, fără antrenamente seara şi o brăţară pe care scrie "diabetic"

“Eram foarte mic atunci şi nu-mi doream decât să joc, nimeni nu-mi putea interzice visul de a îmbracă într-o zi tricoul Realului” mărturiseşte jurnalistul Elias Israel că i-ar fi spus Nacho în 2015, când a aflat de problemele sale. A fost probabil singura dată când Nacho a ieşit din cuvântul mamei sale. “Nu i-a vorbit două săptămâni, nu putea accepta faptul că ea se opune visului său. Dar…puneţi-vă în locul femeii: ce-aţi fi făcut pentru copilul vostru?” se întreabă Israel, un apropiat al actualului fundaş de la Real Madrid.

Imaginaţi-va următorul scenariu: → Eşti un copil, ai 12 ani, abia ai început fotbalul şi eşti pe cale să-ţi urmezi visul. Treci de nişte trialuri destul de grele şi ajungi la Real Madrid. Unde de fapt nu poţi ajunge pentru că părinţii tăi nu au atât de mulţi bani pe cât ar trebuie şi aibă. Del Bosque, şeful Academiei pe atunci vede însă ceva în ţine şi te ajută. Colac peste pupăză, te impui la Real Madrid. În primul an, ajungi căpitan de echipa la grupa ta de juniori şi toată lumea te apreciază. Apoi…totul se schimbă, pentru că medicul Duarte îţi pune familia pe gânduri. Fără să-ţi vrea răul, încearcă să te protejeze, ceea ce tu, nu ai cum să înţelegi vreodată la acea vârstă. De unde această pornire spre jalea inutilă, te întrebi? Acasă, cea pe care o divinizezi, se teme şi se alătură găştii de “malefici” care vrea să te îndepărteze de visul tău. Şi-atunci? Ce faci? Plângi, aşa cum e normal să facă un copil de 12 ani! Plângi în hohote, iar când lacrimile ţi se transformă în aliat, lucrurile se mai pot schimba. Şi se schimbă…te întorci pe teren pentru că ştii tu…clubul ăsta la care visai să joci ti-a mai dat o şansă. Clubul asta a crezut în tine…Dar ştii ce urmează băiete? Ai idee?

Nachito nu ştia, dar urmă să afle printre şedinţe de terapie, kineto, consultaţii şi antrenamente. Astăzi, Nacho refuză să vorbească prea mult despre acest subiect, probabil dintr-o nevoie acută de protecţie. Antrenamentele alea de care vorbeam mai sus pentru Nachito începeau diferit, cu un altfel de mic dejun. Se cheamă insulină, iar un vârf de secreţie din ea te ajută să mergi mai departe zilnic. Dimineaţă e un moment ideal de antrenament chiar şi pentru un diabetic, dar Nacho urmă să afle treptat cât de greu e pentru un copil să fie văzut altfel decât restul. Nici n-avea cum să fie altfel, pentru că el era singurul din echipa care mânca diferit de ai săi colegi şi de regulă, termina ultimul. Nu putea să fie altfel când lui i se recomandase să poarte o brăţară pe care chiar asta scria (diabetic), în eventualitatea în care i se face rău pe stradă, până acasă.

Cred că acum realizaţi că acelea au fost primele momente din viaţă în care Nachito şi-a dat seama că e foarte puternic. Extrem de puternic! Pentru că n-ai cum să fii altfel când picioarele care trebuiau să te ajute să joci fotbal la cel mai înalt nivel, urmau să te poartă de câteva ori pe an din spital în clinică şi din clinică în spital. Tăcut, disciplinat şi inoxidabili la contactul cu dezastrul, Nacho a continuat să lupte şi asta se poate observa şi azi, cu fiecare minut pe care băiatul îl bifează în tricoul blanco.

“Sunt un om normal”

“Atunci înţelegeam destul de puţine lucruri, astăzi îmi dau seama că am greşit judecându-i pe ceilalţi din jurul meu. În fond şi la urma urmei nu eram altceva decât un om normal, cu o afecţiune medicală tratabilă. Sunt un om deschis astăzi, onest cu cei din jur şi cu mine însumi. Îmi place să mă înconjor de oameni, de prieteni, de familie, sunt diferit de cel din copilărie. Au fost zile grele pentru mine când am aflat diagnosticul, dar nu la fel de grele ca pentru familia mea. Mi s-a confirmat că pot juca fotbal în continuare şi nu cred că am fost vreodată mai fericit ca atunci când am auzit cuvintele astea” mărturisea recent, Nacho, într-un interviu. Primul în care vorbeşte cu adevărat despre marea sa problema din copilărie. Primul interviu în care Nacho s-a dezlipit pentru câteva zeci de minute de castelul în hibernase liniştit, atâţia ani, într-o angoasă îngheţată, sub protecţia unui acoperiş care ascundea totul.

A rămas modest şi cu picioarele pe pământ. Nu caută interviurile, nu iese în evidenţă prin maşini scumpe. Locuieşte încă în Alcala, un cartier normal şi modest al Madridului în comparaţie cu zona rezidenţială La Finca, acolo unde stau aproape toţi coechipierii săi. Şi pare să bifeze săptămână de săptamână pe stadioanele Spaniei şi Europei toate obligaţiile cumsecadeniei şi pasiunii. Astăzi, Nacho este unul dintre cei mai iubiţi jucători de la Real Madrid. Pare surprinzător, dar aşa este! Un tackling al său atrage bucuria tribunelor mai ceva decât un assist spectaculos al lui Modric. O deposedare a sa naşte ropote de aplauze mai ceva ca execuţiile lui Isco sau Hazard. Distribuit într-un rol de celebritate temporară, Nacho este inima şi sufletul actualei echipe conduse de Zidane. Cuviincios, silenţios şi serios, fotbalistul care părea contemporan cu tot ghinionul din lume are astăzi puterea să zâmbească în faţă tuturor şi să se declare mândru. Are şi de ce! Şi-a îndeplinit visul copilăriei, în pofida tuturor piedicilor.

Ceea ce Nacho face astăzi, pe unii poate îi mulţumeşte, pe alţii poate mai puţin. Însă fiecare meci, fiecare moment în care îmbracă tricoul blanco, fiecare secundă în care joacă pe Bernabeu înseamnă 90 de minute de sărbătoare. Devotamentul său este apreciat de orice fan blanco, indiferent cât de bine sau de rău evoluează Nacho într-o partidă. Pentru noi, toţi, puterea şi devotamentul lui Nacho pleacă de la o simplă observaţie şi se încheie cu o concluzie mulţumitoare, pe care o uităm probabil după câteva minute. Pentru el, puterea şi devotamentul fac parte dintr-un modus vivendi şi asta e tot ceea ce contează. Pentru că până la urmă, acest mod de a trăi şi de a lupta, reprezintă maniera prin care puştiul de 12 ani se transpune în fotbalistul de azi şi mulţumeşte clubului pe care-l iubeşte şi care n-a renunţat la el atunci când dăduse de greu.