You are here:

Prima reacţie a lui Eugen Trică după despărţirea de FC U Craiova: ”Nu poţi să dai toţi jucătorii afară, antrenorul plăteşte” | EXCLUSIV

Prima reacţie a lui Eugen Trică după despărţirea de FC U Craiova: ”Nu poţi să dai toţi jucătorii afară, antrenorul plăteşte” | EXCLUSIV

FCU Craiova

Comentarii

Al patrulea mandat al lui Eugen Trică pe banca lui FC U Craiova s-a încheiat după doar patru meciuri.

Eugen Trică a plecat de la FC U Craiova după doar patru etape. Deşi a înfruntat ambele codaşe ale Ligii 1, Clinceni şi Dinamo, tehncianul a reuşit să scoată doar un punct şi şi-a dat acordul să plece de la club.

În urma despărţirii, Eugen Trică a afirmat că despărţirea a fost de comun acord şi a mulţumit clubului pentru şansă, dând însă vina subtil pe jucători pentru lipsa rezultatelor.

Prima reacţie a lui Eugen Trică după despărţirea de FC U Craiova

Ce se întâmplă, eu, dacă vă aduceţi amintem am declarat la prima conferinţă în momentul venirii mele la Craiova, am spus 'dacă nu am rezultate, o să plec singur'.

Şi asta s-a întâmplat. După patru meciuri am luat un singur punct şi mi se pare normal să plec.

(n.r. după patru etape ţi se pare normal să pleci?) După patru etape! Îmi doream foarte mult să reuşesc, dar, din păcate, nu am reuşit ce mi-am propus.

Am vorbit cu conducerea să ne despărţim, am rămas prieteni şi asta e tot. Nimeni nu are răbdare, nimeni nu are răbdare, din păcate.

(n.r. decizia de a se despărţi a venit din partea cui?) Amândurora. (n.r. regreţi că te-ai dus?) Nu, nu, nu regret niciodată.

(n.r. a fost vina ta pentru această perioadă nefastă?) Dacă nu am avut rezultate, atunci, în mare, este vina mea. Înseamnă că nu am făcut jucătorii să joace fotbal.

Antrenorul plăteşte, antrenorul e vinovat. Nu poţi să dai toţi jucătorii afară, au contracte. În cazul acesta, antrenorul plăteşte.

(n.r. acum două etape ameninţai că dai jucători afară) Am tras un semnal de alarmă, i-am avertizat. Din păcate au continuat pe aceeaşi linie, unii dintre ei.

Ce a fost a fost, acum le doresc tot binele din lume şi să-şi revină. (n.r. nu puteai să redresezi echipa cu atât timp rămas?) Eu ştiu, dar v-am spus, nu cred că... în perioada asta scurtă, de o lună, am avut trei influenţe, nu am avut doi ani de zile.

O singură înfrângere am avut în doi ani-doi ani şi jumătate. La asta mă refeream când am venit la Craiova. Am vrut să am rezultate.

Oamenii au avut încredere în mine, m-au adus... eu nu pot să dau ochii cu suporterii în momentul în care nu am rezultate şi atunci am decis mai bine să plec.

(n.r. dacă ţi-ai fi dorit să rămâi ai fi rămas sau nu a mai vrut Mititelu colaborarea?) Şi domnul Mititelu nu a mai dorit, şi dânsul la fel a gândit, ca şi mine.

'Îl aduc pe Trică, sper că face treabă', dar din păcate nu am reuşit şi îmi pare foarte rău. (n.r te-ai mai întoarce?) Niciodată să nu spui niciodată. M-am învăţat minte.

Vreau să-l ajunge pe Napoli din urmă (n.r. râde)! Le doresc multă baftă jucătorilor şi să treacă peste momentul ăsta. La Craiova e presiune mare”, a declarat Eugen Trică, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: eugen trică 

viewscnt
Articole similare