Jucătorul celor de la Paraguay, Julio Enciso (22 de ani), a tras concluziile după ce naţionala sud-americană a produs unul dintre cele mai mari şocuri ale ediţiilor recente de la Cupa Mondială.
Enciso, după ce Paraguay a eliminat Germania: ”Nu ne temem de nimeni”
După eliminarea Germaniei (1-1, 3-4 la penalty-uri) luni, în 16-imile Cupei Mondiale, Julio Enciso, care a marcat golul Paraguayului în prima repriză (minutul 42), a avertizat că el şi coechipierii săi nu se tem de nimeni.
”I-am respectat mult pentru că le cunoşteam jucătorii. Au jucători foarte buni”, a răspuns jucătorul de la Strasbourg când a fost întrebat dacă i-a fost frică să înfrunte germanii în 16-imi.
Enciso, care a fost înlocuit înainte de loviturile de departajare victorioase, a dezvăluit şi ce le spusese Gustavo Alfaro, antrenorul lor argentinian, la sfârşitul prelungirilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Mesajul antrenorului a fost clar. El şi toţi compatrioţii noştri erau deja mândri de noi pentru că deja făcusem istorie. Ne-a liniştit spunându-ne că putem deveni legende ale ţării noastre şi exact asta s-a şi întâmplat”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Reprezentativa Germaniei a fost eliminată în 16-imile Cupei Mondiale, după ce a fost învinsă de selecţionata Paraguayului, scor 4-3, la loviturile de departajare.
De la victoria lor din 2014 (1-0 după prelungiri în finala împotriva Argentinei), Germania nu a câştigat niciun meci în faza eliminatorie a Cupei Mondiale. În 2018 şi 2022, nu au reuşit să avanseze dincolo de prima rundă.
Pentru Germania, aceasta a fost prima dată când a pierdut la lovituri de departajare la Cupa Mondială în cinci partide.
Singura dată anterioară la un turneu major a fost în faţa Cehoslovaciei în finala Campionatului European din 1976, când Antonin Panenka a câştigat-o cu o lovitură celebră, care acum îi poartă numele.
- Citește și
- Eric s-a convins după ce Brazilia s-a calificat cu mari emoţii în optimi, la Cupa Mondială: "Mulţi au crezut că mergem acasă, era păcat"
- Demisii în lanţ la Cupa Mondială. Anunţul făcut de selecţioner: "Activitatea mea nu ar mai avea sens"
- Juan Mata devine acţionar! Clubul la care va fi conducător după retragerea de pe teren


 (18).webp)




