You are here:

Prima reacţie dinspre FRF după ce Louis Munteanu l-a contrazis pe Mircea Lucescu: "Va avea o discuţie cu selecţionerul"

Prima reacţie dinspre FRF după ce Louis Munteanu l-a contrazis pe Mircea Lucescu: "Va avea o discuţie cu selecţionerul"

Echipa națională

Comentarii

Louis Munteanu, golgheterul Superligii, a ratat convocarea la echipa naţională de seniori a României.

În schimb, atacantul celor de la CFR Cluj va onora, cel mai probabil, convocarea venită din parte naţionalei U21 a României. Selecţionata condusă de Daniel Pancu va disputa două partide amicale, în pregătirea turneului final din Slovacia, care va avea loc în vară.

Louis Munteanu a jucat un rol important în calificarea "tricolorilor" U21 la turneul final din Slovacia, însă, mulţi consideră că Munteanu şi-ar fi câştigat dreptul de a reprezenta România la nivel de seniori.

Cu 20 de reuşite în actualul sezon de Superliga, Louis Munteanu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de decizia luată de Mircea Lucescu. Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, a vorbit despre situaţia lui Louis Munteanu după declaraţia tânărului atacant de la sfârşitul meciului cu Dinamo, disputat în Gruia.

Mihai Stoichiţă: "Sunt bucuros că a dat acea declaraţie"

"Nu e niciun scandal. Am stat de vorbă cu el. M-am dus şi l-am aşteptat când a venit de la club. Nu e niciun fel de problemă. L-am aşteptat să văd ce face şi să îl întreb despre declaraţia aia pe care a dat-o după meciul cu Dinamo.

Eu sunt bucuros că a dat acea declaraţie. Asta înseamnă că îl doare şi că vrea să ajungă acolo. Discuţia noastră, pe care nu pot să v-o spun a durat ceva vreme, cam 20-25 de minute.

I-am spus că nu această convocare îi decide lui viitorul de a fi unul dintre cei mai buni fotbalişti pe care îi avem noi şi pe care îl avem de foarte multă vreme în cadrul loturilor naţionale.

Nu ştiu dacă i-a picat bine lui Lucescu, dar nu poţi să extragi din context o atitudine. Lucescu e atât de abil încât îl va face p-ăsta să vină la echipa naţională cu toată plăcerea şi cu toată dorinţa de a juca pentru România.

Toate vin la rândul lor. Bîrligea a fost în aceeaşi situaţie. El nu a fost convocat când dădea goluri. Bîrligea şi-a aşteptat rândul şi uite-l acum. Eu i-am spus cum îi văd viitorul. E un băiat extraordinar.

D-aia m-am şi dus acolo. E un moment care poate fi depăşit foarte uşor şi a fost depăşit. Copilul era foarte realist şi mă asculta şi pe mine să vadă ce spun. Probabil că va avea o discuţie şi cu Mircea Lucescu.", a declarat Stoichiţă, la Fanatik.

Afla mai multe despre: echipa nationalafrfmihai stoichitamircea lucescuromanialouis munteanubosniasan marino 

viewscnt
Articole similare