Dan Petrescu s-a despărţit de CFR Cluj, la finalul lunii trecute, iar acum a plecat în Dubai pentru a petrece sărbătorile alături de familie.
"Mă duc la familie, am spus că am nevoie de o pauză. De asta plec în Dubai, am familia acolo şi ne întâlnim pentru Crăciun, pentru Revelion. Apoi vom vedea ce va fi în continuare. Dacă erau chiar aşa multe oferte, poate acum eram acolo.
Mă voi gândi la începutul anului următor ce voi face. Au sunat foarte mulţi impresari, dar momentan sunt doar discuţii. Acesta a şi fost motivul pentru care am plecat de la CFR. Am spus de mai bine de o lună că am nevoie de o pauză, clubul şi jucătorii aveau nevoie şi ei de o schimbare. Mă bucur că cei de la CFR au ales un antrenor foarte bun care poate duce mai departe munca începută de mine.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
N-am vorbit cu Edward Iordănescu, nu m-a sunat, dar nici nu avea rost să mă sune. El ştie foarte bine echipa, dacă era antrenor străin înţelegeam, dar el cunoaşte foarte bine jucătorii. E un antrenor care a avut rezultate peste tot pe unde a fost, va avea rezultate şi la CFR. Nu cred că vor fi prea multe schimbări până la vară, nici ca lot, nici ca joc, pentru că nu ar avea de ce să facă schimbări.
Nu ştiu dacă va primi transferuri, dar sunt convins că nu vor fi schimbări. E o echipă unită, e o echipă antrenată bine şi nu cred că vor fi probleme să câştige din nou campionatul. În mod normal, CFR e mare favorită să ia campionatul. Dar nu e clar nimic. Cred că lupta va fi până în ultima etapă, însă jucătorii CFR-ului au mult mai multă experienţă" , a spus Dan Petrescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, dan petrescu