You are here:

Primele trei opţiuni la Dinamo, doar antrenori străini! Nicolescu a dezvăluit cum a fost ales Nuno Campos: “A fost pe locul 1 de şase luni”

Primele trei opţiuni la Dinamo, doar antrenori străini! Nicolescu a dezvăluit cum a fost ales Nuno Campos: “A fost pe locul 1 de şase luni”

Dinamo București

Comentarii

Preşedintele de la Dinamo Bucureşti, Andrei Nicolescu, a dezvăluit cum a fost monitorizat noul antrenor portughez al “câinilor”, care a fost instalat după despărţirea fulgerătoare de croatul Zeljko Kopic.

Dinamo monitorizează şi antrenori: “Pe radar a fost pe locul 1 de şase luni”

Dinamo a anunţat, sâmbătă, că a ajuns la un acord cu antrenorul portughez Nuno Campos, care va prelua funcţia de antrenor principal al echipei bucureştene, la scurt timp după despărţirea de Zeljko Kopic. Tehnicianul croat se află foarte aproape de o numire la Al-Wahda, în Emiratele Arabe Unite.

Antrenorul principal lusitan a fost în topul departamentului de scouting de la Dinamo inclusiv în perioada petrecută la Zalaegerszeg, în Ungaria.

“Am anunţat noul antrenor şi joi vom avea conferinţa de presă de prezentare şi, probabil, ne vom apuca puţin mai devreme de treabă decât anunţasem. Reunirea era pe 15, dar o vom face puţin mai devreme.

Noi, la Dinamo, de un an de zile face scouting şi în zona de antrenor ca să nu fim nepregătiţi dacă se produce inevitabilul. Căutăm pe nişte KPI să găsim antrenori care se mulează filosofiei lui Dinamo, concepţiei despre joc şi devoltarea tinerilor. De vreo şase luni, pe radar pe locul 1 a fost el. Cumva suntem norocoşi, că dacă ar fi câştigat Cupa Ungariei nu mai intra în range-ul nostru nici de buget şi probabil ar fi fost pe radarul altei echipei. Cumva, după ce am ştiut că schimbăm antrenorul, discuţia a fost fluidă şi destul de uşoară.

Am făcut scouting, iar asta înseamnă că din lună în lună se actualizează o listă cu potenţiali antrenori ca ea să fie, pentru ca clubul, în anumite situaţii, să fie pregătit şi să aibă soluţii de pregătit.

Din lista oferită de scouting, primele trei opţiuni nu erau antrenori români”, a declarat preşedintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, după meciul jucat pe Stadionul Steaua.

De asemenea, Andrei Nicolescu a vorbit despre două schimbări la Dinamo odată cu plecarea lui Zeljko Kopic. 

 

Afla mai multe despre: andrei nicolescununo camposantrenor dinamozeljko kopic 

viewscnt
Articole similare