Formaţia belgiană Cercle Brugge a pus ochii pe un fotbalist român, internaţional de tineret.
Cercle Brugge a terminat sezonul regulat din Belgia pe locul 8 şi a intrat în play-off-ul pentru prinderea ultimul loc de cupele europene - din Conference League.
După şase partide în grupa de Conference, alături de Gent, Standard şi Westerlo, Cercle Brugge a terminat pe locul 2. Echivalentul locului şase din Belgia, la finalul sezonului.
Cercle Brugge îl vrea pe Andres Dumitrescu
Potrivit publicaţiei belgiene ”walfoot.be”, Cercle Brugge se interesează de transferul fundaşului stânga Andres Dumitrescu, cel care a făcut parte din lotul României U21 la Campionatul European din această vară, dar care nu a bifat niciun minut la turneul final.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Andres Dumitrescu a fost om de bază al celor de la Sepsi în sezonul recent încheiat, cu 37 de partide jucate în toate competiţiile, cu un gol marcat şi pasă decisivă reuşită.
- 650.000 de euro este cota de piaţă a lui Andres Dumitrescu, conform transfermarkt.de.
De asemenea, recent s-a vorbit şi de interesul italienilor de la Palermo pentru Andres Dumitrescu, însă cluburile nu s-au înţeles asupra modului în care s-ar fi realizat mutarea.
Top 3 cei mai bine cotaţi jucători de la Cercle Brugge:
- 1. Ayase Ueda - 6 milioane de euro
- 2. Hugo Siquet - 3,3 milioane de euro
- 3. Jasper Daland, Kevin Denkey, Olivier Deman - 3 milioane de euro
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cercle brugge, andres dumitrescu