You are here:

”Propunerea” lui Florin Prunea pentru postul de selecţioner: ”Mihai Stoichiţă ar fi cel mai nimerit, e slugarnic, cuminţel, ieftin şi comod” | EXCLUSIV

”Propunerea” lui Florin Prunea pentru postul de selecţioner: ”Mihai Stoichiţă ar fi cel mai nimerit, e slugarnic, cuminţel, ieftin şi comod” | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

FRF este în căutarea unui nou selecţioner, iar Florin Prunea a sugerat, ironic, că Mihai Stoichiţă ar fi candidatul ideal.

Echipa naţională a României este în continuarea unui nou selecţioner, iar oficialii FRF merg ”peste mări şi ţări” pentru a îl găsi. Ultimul lor drum i-a condus în Grecia, la Răzvan Lucescu.

Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă i-au făcut o vizită antrenorului lui PAOK, cu care au fost surprinşi la restaurant, în urma înfrângerii surprinzătoare a echipei sale cu Atromitos.

Se pare că, după ce FRF l-a ratat pe Hagi, Lucescu jr. ar fi prima variantă dorită pentru banca echipei naţionale, deşi primul său mandat nu a fost unul foarte bun.

Cât a condus România, Răzvan Lucescu a făcut parte din două campanii de calificare eşuate, la Mondialul din 2010 şi Europeanul din 2012, şi a pierdut la fel de multe meciuri cât a câştigat, opt, remizând cinci, cu un golaveraj de -2.

În mandatul său ne-am obişnuit cu feţe precum Florescu sau Ropotan la ehipa naţională, însă toate aceste lucruri aveau loc acum mai bine de 10 ani.

”Propunerea” lui Florin Prunea pentru postul de selecţioner

În ultimul deceniu, este mai mult ca sigur că antrenorul a crescut, însă, întrebat de venirea sa la naţională, Prunea a afirmat că nu crede că acesta va da curs ofertei şi a ales să ”nominalizeze” pe altcineva.

De mult timp un critic recunoscut al oficialilor FRF-ului, Prunea a ”sugerat” că Stoichiţă ar fi candidatul perfect pentru echipa naţională, întrucât ar avea toate ”atuurile” dorite de Răzvan Burleanu.

Sigur că Răzvan Lucescu ar putea reprezenta o soluţie pentru Naţionala României, dar eu nu cred că va accepta Răzvan să preia funcţia de antrenor în condiţiile în care el a început o treabă în Grecia, un proiect al lui.

Plus că federaţia nu cred că-şi poate permite din punct de vedere financiar. Părerea mea e că cel mai nimerit antrenor care poate fi numit de Burleanu este unul singur: Mihai Stoichiţă.

Are patru calităţi pe care nu le poţi întâlni la un alt antrenor, este slugarnic, cuminţel, ieftin şi foarte comod”, a declarat Florin Prunea, pentru Telekom Sport.

Autor: Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: mihai stoichiţă 

viewscnt
Articole similare