You are here:

Radu Drăguşin a "comis-o" de două ori în Tottenham - Liverpool. Londonezii au fost învinşi clar pe propriul teren, în Premier League

Radu Drăguşin a "comis-o" de două ori în Tottenham - Liverpool. Londonezii au fost învinşi clar pe propriul teren, în Premier League

Premier League

Comentarii

Tottenham a suferit un eşec cu scorul de 6-3 pe teren propriu în faţa celor de la Liverpool, în etapa a 17-a din Premier League.

Londonezii au rezistat doar 23 de minute în faţa celor de la Liverpool. Luis Diaz a deschis scorul în minutul 23, din centrarea lui Trent Alexander-Arnold. Radu Drăguşin l-a pierdut pe Diaz din marcaj, iar columbianul a reuşit să-l învingă pe Forster cu o lovitură de cap.

Colegul românului din centrul apărării gazdelor, tânărul Archie Gray, a greşit la golul doi, înscris de Alexis Mac Allister. Argentinianul a reuşit să ajungă primul la balon, în careu, şi să majoreze avantajul "cormoranilor".

Tottenham, învinsă drastic de Liverpool pe teren propriu

James Maddison a redus din diferenţă în minutul 41, însă, Liverpool şi-a restabilit avantajul de două goluri în prelungirile reprizei. Radu Drăguşin a pierdut un duel aerian la mijlocul terenului, iar Liverpool şi-a început contraatacul. Salah i-a pasat decisiv lui Szoboszlai, jucătorul care a reuşit să pătrundă pe culoarul lăsat liber de Drăguşin, şi să ducă scorul la 3-1.

Mohamed Salah, golgheterul sale în acest sezon, a înscris pentru 4-1 în minutul 54. Egipteanul a reuşit "dubla" în minutul 61.

Dejan Kulusevski a înscris dintr-un voleu pentru 5-2, în minutul 72. Solanke le-a readus speranţa londonezilor cu reuşita sa din minutul 83, dar Luis Diaz a stabilit scorul final în minutul 85, 6-3 în favoarea echipei lui Arne Slot.

Prin victoria obţinută la Londra, Liverpool şi-a extins avantajul avut pe prima poziţie a clasamentului. 39 de puncte au "cormoranii" lui Arne Slot, cu un meci mai puţin disputat faţă de urmăritoarele sale.

Afla mai multe despre: premier leaguetottenhamliverpoolradu dragusin 

viewscnt
Articole similare