Jucătoarea de tenis Raluca Olaru a declarat, după ce a câştigat împreună cu Irina Begu proba de dublu la BRD Bucharest Open, că se bucură mult pentru reuşita colegei sale, care s-a impus şi la simplu.
"Sunt eu emoţionată de emoţia ei şi mă bucur mult pentru ce a reuşit azi", a spus Olaru cu ochii în lacrimi. "Am avut un pic emoţii astăzi mult mai mult decât la alte meciuri. E un sentiment minunat să câştig acasă, mi-am dorit mult asta. Poate de-asta am fost atât de emoţionată, însă merită tot. Şi felicitări adversarelor noastre. Sper să mai veniţi aici", a spus Olaru la ceremonia de premiere, precizând că abia aşteaptă să sărbătorească.
Irina Begu s-a declarat încântată de succesul obţinut alături de Raluca Olaru: "Raluca m-a ajutat enorm săptămâna aceasta şi mă bucur că avem în sfârşit un trofeu împreună. Le felicit şi pe adversarele noastre".
Perechea Irina-Camelia Begu/Raluca Olaru, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, proba de dublu din cadrul turneului BRD Bucharest Open. Este al doilea trofeu al zilei pentru Begu, care s-a impus şi la simplu.
Begu şi Olaru au învins în finală cuplul Elise Mertens/Demi Schuurs (Belgia/Olanda), cap de serie numărul 2, scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 19 minute.
Cele două românce au obţinut un premiu de 12.300 de dolari şi 280 de puncte în clasamentul de dublu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.