Duminică, 27 septembrie, Livia Taloi, Constantin Zamfirescu, Cătălin Marin şi Bogdan Dumitrescu, pe scurt „Trăsniţii” de la Prima TV, au fost suporteri pentru echipa de fotbal feminin, A.S. Independenţa Baia Mare.
În primul lor meci în Capitală, “domniţele râului”, aşa cum sunt supranumite fetele din Baia Mare, au purtat un echipament special, tricouri personalizate cu sigla „Trăsniţii”. A.S. Indenpendeţa Baia Mare a jucat împotriva echipei A.F.C.Fair Play Bucureşti. Livia Taloi, Constantin Zamfirescu, Cătălin Marin şi Bogdan Dumitrescu au fost suporterii echipei băimărene şi le-au susţinut pe fete pe tot parcursul meciului.
La scurt timp, fete de la Independenţa Baia Mare au deschis scorul, mingea ajungând în poarta adversarului, motiv de bucurie pentru suporterii Trăsniţi care le-au felicitat şi încurajat din tribune.
„Am venit să le susţinem pe fete. Au avut un meci foarte greu în Bucureşti. Au dominat prima partea a meciului şi au reuşit să înscrie destul de repede. O fază foarte frumoasă, câteva pase scurte, o deschidere în lateral şi centrare, exact ca la un meci de fotbal masculin. Din păcate arbitrul a favorizat un pic meciul şi a acordat echipei gazdă un penalti inventat. Dar acest lucru nu le-a demoralizat pe fetele noastre care au continuat să joace fotbal cu zâmbetul pe buze”, a declarat Cătălin Marin alias Vandame.
Întâlnirea Trăsniţilor de la Prima TV cu “domniţele râului” nu a fost întâmplătoare. De curând, actorii celui mai longeviv sitcom din lumea au devenit parteneri ai echipei de fotbal fenimin A.S. Independenţa Baia Mare, echipă care joacă „fotbal cu zâmbetul pe buze”.
“Este primul pas dintr-un parteneriat ce se doreşte să fie cât mai longeviv. Deşi se poate considera un eveniment surprinzător el este cel mai important din viaţa clubului nostru şi respectăm curajul partenerului nostru în asocierea de imagine cu un sport mai puţin promovat în România", a declarat Marcel Popa, preşedintele executiv al clubului.
“La aflarea veştii că am devenit partenerii "Trăsniţiilor" fetele nu şi-au putut ascunde emoţiile. Noi de fapt am reuşit promovarea în "Superliga feminină" cu moralul acestui parteneriat”, a adăugat Irina Codrea antrenoarea echipei din Baia Mare.
Şi dacă Trăsniţii s-au ocupat de tot ce a însemnat deplasarea “domniţelor râului” în Bucureşti, nici fetele nu au venit cu mâna goală. Ele le-au adus partenerilor tricouri şi pălincă.




- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.