Roberto Baggio a fost unul dintre fotbaliştii care ne-au fermecat în anii '90. Telekom Sport îţi reaminteşte astăzi două dintre momentele cele mai importante din cariera sa formidabilă.
Buddha spunea că "nu rugăciunea, nu harul, nici măcar sacrificiul nu aduc mântuirea, ci doar cunoaşterea o poate face. Iar cunoaşterea se află în mâinile omului". Pentru Roberto Baggio, cel mai cunoscut "buddhist" din lume şi unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria sportului rege din Italia, lucrurile nu puteau să se termine urât. Pur şi simplu, nu merita asta.
Drama Mondialului din '94: Roberto Baggio, oaia neagră a italienilor
Pasadena, 17 iulie, 1994. Roberto Baggio nu era pregătit să joace în finala Cupei Mondiale din acel an, dar cum la orizont au apărut loviturile de departajare, Il Codino şi-a luat angajamentul că va ajuta, până la final, Squadra Azzura. Iar o întreagă naţiune îşi dubla speranţele din acel moment. Ca întotdeauna, când substanta divină e palpabilă, înfloresc cultele, pasiunile si comportamentul magic. Baggio, nu era străin de toate astea. Şi în plus, părea un tip extrem de curajos.
El, omul care executa cu o precizie nebună penalty-urile, atât la echipa de club, cât şi la echipa naţională. El, fotbalistul căruia cuvântul "ratare" îi părea un termen, atât de necunoscut. El, italianul în piciorul căruia stătea toată ambiţia şi pasiunea nebună a unei întregi naţiuni. Tocmai el, cel mai apropiat om de un specialist in astfel de execuţii, a ratat însă!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Poate că a sa credinţă l-a ajutat în multe momente de înaltă presiune, dar nimic nu se compară cu presiunea unui penalty decisiv într-o finală de Mondial. Numărul 10 al italienilor era obligat să marcheze pentru a ţine Italia în joc, după ratările lui Baresi şi Massaro. Poate că mental era şi nu era pregătit pentru acest moment. La ani distanţă, certitudinea vine din faptul că fizic, Roberto Baggio in mod sigur nu era pregătit de acel moment.
O accidentare la coapsă suferită în victoria din semifinale contra Bulgariei (în care marcase de două ori, apoi îi lăsase locul lui Signori), plus un zbor de 6 ore până în California, pentru finală, l-au făcut pe Il Divino Codino să ajungă în postura executantului, executat cu sânge rece: "Aş fi jucat şi fără picior: puteau să mi-l taie şi tot intram în finală. M-am antrenat o dimineaţă întreagă într-o sală de nunţi a hotelului în care stăteam, singur, nebun. Am lovit mingea de perete până când nu mai auzeam nimic din cauza ecoului, atât de tare îmi doream să joc", isi aminteste el. Şi totuşi, după ratarea penalty-ului, Baggio a fost reîmpachetat si livrat opiniei publice în calitate de oaie neagră, excepţia din celebra teorie a pădurii şi uscăturilor. Cu ochii pe delincvent, nimeni n-a mai avut timp să judece plutonul. Pentru că Italia, probabil că nici nu merita acel trofeu mondial. A ajuns cu noroc şi cu un joc semi-detestabil, într-o finală pe care brazilienii au controlat-o. La final, pe undeva, s-a făcut dreptate. Nu şi pentru Roberto Baggio.
"Ştiam că Taffarel se aruncă mereu, aşa că am decis să trag pe mijloc, undeva la semiînălţime pentru a nu scoate şutul meu cu piciorul. Taffarel s-a dus în stânga şi nu ar fi ajuns niciodată la şutul meu. Din păcate, nu ştiu nici acum cum şutul meu a zburat peste transversală" povesteşte Roberto Baggio în autobiografia sa. Imaginea sa, cu capul plecat şi mâinile în şolduri, in timp ce brazilienii sărbătoresc în jurul lui este una dintre cele mai celebre de la o Cupa Mondiala. "A fost cel mai groaznic moment al carierei mele. Dacă aş putea şterge un singur moment din ceea ce am trăit, acela ar fi" spune Baggio.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Renaşterea unui mare campion. Momentul cel mai emoţionant din cariera lui Roberto Baggio
Italia s-a calificat apoi pentru Cupa Mondială din 1998, cu o generaţie de excepţie la dispoziţie. Rolul de "fantesista" al lui Roberto Baggio a fost preluat de Alessandro Del Piero, atât la Juventus, cât şi la echipa naţională. Bologna devenise noua casă a lui Baggio cu un an mai devreme. Se mănânca bine la Bologna, capitala romagnola, careia i se spune si Bologna Grassa. Dar nu asta l-a determinat pe Roberto să meargă acolo. Splendidul (încă) mare fotbalist italian, încerca să obţină timpul de joc necesar pentru a-şi forţa locul în echipa lui Cesare Maldini.
Iar sezonul său de debut cu Rossoblu a fost senzaţional. De fapt, a fost atât de bun încât pur şi simplu nu a putut fi ignorat de Maldini. Sigur, amintirile n-au disparut peste noapte, iar fuga de realitate nu e o soluţie nici măcar pentru zei. De ce? Pentru că nu e deloc simplu. Sprintul din faţa vietii reale e, in felul lui, un efort complex si tine de o atletica riguroasa în înşelăciune. E un efort mult mai mare decât cel pe care Roberto ar trebui să-l facă pe teren. Şi-a spus în gând că setea de revanşă se întreţine în afara terenului şi se demonstrează în teren. Şi a trecut la treabă.
Deşi nu se aştepta să înceapă înaintea noului băiat auriu al lui Juventus, Del Piero, Baggio nu şi-a dorit ca ultima sa lovitură la o Cupă Mondială să fie penalty-ul ratat contra Braziliei. Ştia că a dezamăgit, la fel cum ştia că nu merita nici titlul de erou al naţiunii, nici antititlul de antierou.
Azzuri au debutat contra naţionalei statului Chile la Bordeaux, iar cu Del Piero accidentat, fotbalistul în vârstă de 31 de ani, pe numele său Roberto Baggio i-a preluat locul de titular. A avut nevoie de numai 10 minute pentru a se transforma în main-man. Atingerea sa magică l-a pus pe Bobo Vieri în postura de a marca primul gol al meciului. Marcelo Salas a egalat pentru chilieni, şi tot el a făcut apoi 2-1. Atunci, spălarea păcatelor i-a telefonat lui Baggio. Cu cinci minute înainte de final a obţinut un penalty, pe care centralul Lucien Bouchardeau l-a acordat fără să stea pe gânduri. La fluierul centralului, Baggio se apleacă. Are capul în pământ şi mâinile pe genunchi. Părea cumva dezamăgit de decizie, pentru că responsabilitea urma să-i revină din nou lui. Publicul italian care rememora episodul din urmă cu patru ani, înţelegea perfect reacţia. Chiesa strică momentul, pentru că vrea să bată lovitura de pedeapsă, dar Dino Baggio îl zdruncină serios şi îl trimite cât mai aproape de jumătatea proprie de teren. E momentul ca Roberto să-si spele păcatele. Dino o ştie! Italia o ştie! Toată lumea o ştie!
În timp ce îşi aşează mingea la punctul cu var, imaginea din 1994 revine pe retina multora. Totuşi, detaliile fac diferenţa. Italia nu mai joacă in albastru ci in alb. Codiţa celebra a lui Roberto a dispărut, iar numărul 10 pe care îl purta la Mondialul American a fost înlocuit cu numărul 18. Roberto nu mai era marele star al italienilor. Ştergându-şi transpiraţia de pe frunte, în timp ce păşeşte încet spre minge, Baggio pare stăpân pe destinul său creator. Nimic nu trăda momentul din 1994, cu toate că numai în gândurile sale să nu fi fost în acel moment. Tăcerea stadionului a fost străpunsă cu sunetul agitat al fluierului arbitrului. Monumentalul discret al tensiunii se inalta si subtiaza insesizabil, cu un gest gratios si excentric. Baggio îşi începe cursa, calm, elegant şi stăpân pe el, uitându-se mereu la obiectiv. Bate cu piciorul drept, portarul chilienilor reuşeşte să atingă mingea, dar ritmul şi precizia Baggio au făcut ca lovitura să fie imparabilă. "A fost ziua în care m-am născut a doua oară" avea să mărturisească el peste ani.
Fără lacrimi de bucurie, fără spectacol public, Baggio s-a întors pur şi simplu în propria jumătate de teren, oprindu-se pentru felicitări rapide ale colegilor săi. În sinea sa, ştia că şi-a spălat o bună parte din păcate. La un loc, în acea clipă, această faptură pe jumătate sportiv, pe jumătate ilustrată romană, a fost omul pe care Italia îl căuta pentru a-l implini în mit.
- 318 de goluri a marcat Roberto Baggio în cariera sa
- Este primul italian din ultimii 50 de ani care a trecut de borna 300 de goluri marcate
- A evoluat atât pentru Juventus, cât şi pentru AC Milan şi Inter Milano
- Din 2011 a intrat în Hall of Fame-ul fotbalului Italian
- 2 titluri de campion al Italiei a cucerit Roberto Baggio
- Deţine recordul de goluri marcate la Cupa Mondială pentru Italia alături de Paolo Rossi şi Vieri
- Este al-7-lea cel mai bun marcator din toate timpurile în Serie A
- Baggio a fost inclus in Onze d'Or in 1993 si a fost desemnat cel mai bun jucator din lume, in acelasi an
- N-a fost niciodată campion european ori mondial
articol de Florin Codreanu
Afla mai multe despre: roberto baggio, italia, il divino codino, istorie, cupa mondială
