Laurenţiu Reghecampf nu se mai întoarce la FCSB. Cel puţin asta susţine presa din Arabia Saudită, care notează că tehnicianul este foarte aproape de un acord cu Al Shabab, fosta echipă a lui Şumudică.
Anton Petrea are parte de mai multă linişte la FCSB. La scurt timp după ce FCSB a remizat cu Sepsi în Liga 1, presa arabă anunţă că Laurenţiu Reghecampf, cel despre care s-a scris că ar putea reveni la FCSB în locul lui Petrea, este foarte aproape de o înţelegere cu Al Shabab.
Reghecampf nu mai vine la FCSB! Românul, aproape de un acord cu Al Shabab. Presa saudită anunţă mutarea
Al Bilad anunţă că Reghecampf ”este foarte aproape să preia Al Shabab”, după ce conducerea clubului s-a declarat nemulţumită de mandatul lui Pedro Caixinha. Tehnicianul portughez, care a trecut şi pe la Rangers, este acuzat de suporteri şi de oficialii clubului de felul în care a gestionat în ultima perioadă situaţia de la echipă. Al Bilal a aflat că oficialii lui Al Shabab au demarat negocierile cu Reghecampf şi că acestea ”se află deja într-un stadiu avansat”.
Caixinha (foto jos) a venit la Al Shabab in acest an după ce timp de un sezon a antrenat-o pe Cruz Azul. În 2017 el a fost antrenorul formaţiei Rangers FC, la care evoluează acum şi Ianis Hagi. Cariera de antrenor şi-a început-o la juniori în Portugalia, iar multă vreme a fost secundul lui Jose Peseiro, fost antrenor la Rapid Bucureşti. În cariera sa, Caixinha a mai antrenat formaţiile Uniao Leiria, Nacional, Santos Laguna sau Al Gharafa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În cele 18 meciuri în care s-a aflat pe banca tehnică a lui Al Shabab, portughezul a câştigat 7 şi a pierdut 5. Ieri, în etapa a 9-a din campionat, Al Shabab a pierdut, scor 0-4, cu Taawon. Echipa lui Caixinha nu a mai câştigat de aproape o lună, iar în ultimele patru meciuri a înregistrat trei înfrângeri şi o remiză pe teren propriu. Sub comanda sa, Al Shabab a marcat doar 24 de goluri în 18 meciuri, încasând alte 22.
Laurenţiu Reghecampf (45 de ani) a fost demis de la Al Wasl în acest an, după două sezoane pe banca tehnică a grupării din Emirate. El a mai antrenat în Arabia Saudită în 2014-2015. La acea vreme, Reghecampf pleca de la FCSB unde reuşise să impresioneze şi o prelua pe Al Hilal, actuala echipă a lui Răzvan Lucescu. Reghecampf a condus-o pe Al Hilal până în finala Ligii Campionilor Asiei, o finală pe care însă a pierdut-o în faţa australienilor de la Western City Wanderers. Românul a cucerit trei trofee în zona Golfului, toate cu Al Wahda, în perioada 2017-2018. A mai disputat o finală de Cupa Prinţului în Arabia Saudită şi are alte patru trofee în palmares cu FCSB, printre care şi două titluri de campion al României.
Cine este Al Shabab şi ce obiectiv ar urma să aibă Reghecampf
La Al Shabab, Reghecampf ar avea ca obiectiv titlul de campioană. Echipa sa este a treia în campionat, dar la 7 puncte de liderul Al Hilal. Al Ahli, echipa unde joacă Alex Mitriţă este a doua, cu un punct peste Shabab şi un meci mai puţin disputat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gruparea din Riad este condusă de Khalid Al Baltan şi evoluează pe superba arenă, King Fahd Stadium. Sezonul trecut a terminat doar pe locul 7 în prima ligă, iar ultimul titlu de campioană l-a cucerit în stagiunea 2011-2012. În total, Al Shabab are 6 titluri în Arabia Saudită.
Din lotul actual face parte şi fostul portar de la CFR Cluj şi FCSB, Giedrius Arlauskis. Internaţionalul chilian, Igor Lichnovsky, argentinianul Cristian Guanca, portughezul Fabio Martins şi senegalezii Alfred NDiaye şi Makhete Diop sunt jucătorii străini din lot. Lor li se adaugă şi starul lui Al Shabab, Ever Banega.
Bilanţul lui Reghecampf în Arabia Saudită
- 24 de meciuri pe banca lui Al Hilal
- 13 victorii
- 5 înfrângeri
- 39 de goluri marcate de echipa sa
- 19 goluri primite de Al Hilal
- 2 finale disputate, inclusiv în Liga Campionilor
Bilanţul lui Reghecampf în Emiratele Arabe Unite
- 123 de meciuri ca antrenor al lui Al Wahda şi Al Wasl
- 61 de victorii
- 141 de goluri marcate
- 3 trofee ca antrenor al lui Al Wahda
- Citește și
- BREAKING NEWS Gigi Becali a renunţat la el! Prima plecare de la FCSB după remiza cu Sepsi
- Trădare istorică în Liga I. Starul lui Dinamo semnează cu rivalii de la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru, lovitură în plin pentru Cortacero
- Bancu: ”Ne lipseşte Koljic!” Ce a spus despre Ivan Mamut, înlocuitorul bosniacului: ”Încearcă, se zbate, dar...”
- EXCLUSIV | Panduru şi Balaj au analizat lupta la titlu în direct la Minutul 91. Concluzia lui Pandi şi cum arată topul alcătuit de fostul arbitru: "Eu aşa zic!"
Afla mai multe despre: laurenţiu reghecampf, fcsb