You are here:

Cristi Chivu, cale liberă să devină antrenorul uneia dintre cele mai mari echipe din Europa: ”Are rezultate acolo. Parcursul e desenat”

Cristi Chivu, cale liberă să devină antrenorul uneia dintre cele mai mari echipe din Europa: ”Are rezultate acolo. Parcursul e desenat”galerie foto

Serie A

Comentarii

În prezent antrenorul echipei Primavera a lui Inter, Cristi Chivu se pregăteşte pentru a face pasul la nivel de seniori.

Retras din activitate în 2014, pe când avea doar 33 de ani, Cristi Chivu nu a făcut pasul pe banca tehnică imediat după ce a renunţat la cariera de jucător.

Între 2014 şi 2017, fostul căpitan al României a fost ”liber profesionist”, studiând pentru licenţele de antrenor.

Între 2017 şi 2018, fostul apărător central a lucrat la UEFA, ca analist, şi a cochetat cu posibilitatea de a reveni în fotbalul românesc.

Însă, Chivu a luat decizia de a reveni la Inter, formaţia cu care reuşise performanţa carierei în 2010, ”tripla”, pentru a pregăti echipa de juniori.

De atunci, în fiecare an, Chivu a făcut un pas în sus, mai întâi la U17, apoi la U18, înainte de a ajunge în final la Primavera, prima formaţie de sub prima echipă a lui Inter.

Formaţiile Primavera din Serie A sunt responsabile cu dezvoltarea celor mai promiţători jucători veniţi din academiile din Serie A, iar postul lui Chivu este unul care presupune multă presiune.

Cristi Chivu, cale liberă să devină antrenorul uneia dintre cele mai mari echipe din Europa

Totuşi, antrenorul român a făcut o treabă bună până acum, iar Adi Mutu este convins că acesta este un semn că fostul său coechipier este destinat pentru succes.

”Briliantul” a dezvăluit că încă ţine legătura cu Chivu şi a afirmat că fostul căpitan al României are şanse a face pasul la prima echipă a lui Inter, la fel cum a făcut la echipele de juniori.

Deocamdată, Simeone Inzaghi de abia a fost adus la club şi a impresionat până acum alături de gruparea milaneză, însă, în câţiva ani, l-am putea vedea pe Chivu concurând pentru postul de principal de pe San Siro.

Am vorbit cu Cristi acum două săptămâni. Şi de fotbal şi de antrenorat. Cred că are şanse mari că pe viitor să fie antrenorul lui Inter. Văd că are şi rezultate acolo.

Parcursul e pe undeva desenat. M-aş bucura extrem de mult. Sper să ajungă la Inter şi să ajung şi eu în Italia şi să ne duelăm”, a declarat Adi Mutu, pentru playsport.ro.

Afla mai multe despre: cristi chivu 

viewscnt
Articole similare