Un român, ”fondatorul fotbalului francez modern”. Povestea uluitoare a selecţionerului străin care a salvat naţionala ”muribundă” a Franţei | SPECIAL

De-a lungul timpului, antrenorii români nu prea au avut performanţe ieşite din comun în fotbalul din vestul Europei, dar au fost şi câteva excepţii, venite să confirme regula. Cea mai mare dintre ele este Ştefan Kovacs, care a ajuns să scrie istorie pentru naţionala Franţei şi să fie apreciat de francezi chiar şi la o distanţă de jumătate de secol.

Românul care a cucerit Vestul. De două ori

Când vine vorba de cei mai mari antrenori români din istorie, în general sunt înaintate trei nume (nu neapărat într-o ordine anume): Mircea Lucescu, Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu. Un al patrulea ar merita şi el în această dezbatere, iar acela ar fi fără îndoială Ştefan Kovacs. Toată lumea îl ştie pentru Ajax, dar a făcut ceva şi pentru naţionala Franţei: i-a redat onoarea.

Ştefan Kovacs, sau ”Pişti”, cum era alintat de prieteni, s-a născut în Timişoara, în octombrie 1920. În tinereţe a jucat fotbal ca mijlocaş la un nivel decent în campionatul românesc şi a prins o experienţă şi în străinătate, în Belgia, la Charleroi (1938-1941).

Dar fotbalistul mai important al familiei era fratele său cu nouă ani mai mare, Nicolae Kovacs, cunoscut pentru faptul că a fost cu naţionala României la toate cele trei Cupe Mondiale din perioada interbelică.

Ca antrenor, Kovacs cel mic a început cu U Cluj, în anii '50, a trecut pe la CFR Cluj (1960-1962), a fost şi secund la naţională timp de cinci ani, iar în perioada 1967-1970 a pregătit-o pe Steaua.

În 1971, o prelua pe Ajax, cea mai bună echipă din Europa la acea vreme. Era chemat să îl înlocuiască pe legendarul Rinus Michels, care pleca de la deţinătoarea Cupei Campionilor Europeni la soarele din Barcelona. 

Numirea lui ”Pişti” ca succesor al ”Generalului” la cârma ”lăncierilor” a fost considerată o mutare îndrăzneaţă, inedită şi foarte riscantă. În fond, era vorba despre tehnician din Estul alb-negru al continentului să aibă o asemenea şansă în carieră în Vestul liber.

Ce contează cu adevărat este că esticul a reuşit să-i îmblânzească pe Cruyff şi restul greilor din vestiarul ”lăncierilor” şi să ducă mai departe moştenirea fotbalului total lăsată de Rinus Michels în capitala Olandei.

În cei doi ani la comanda lui Ştefan Kovacs (1971-1973), Ajax a câştigat tot ce se putea câştiga în fotbal: CCE, campionatul şi Cupa Olandei, Supercupa Europei şi Cupa Intercontinentală. Şi a fost cea mai bună echipă europeană din anii '70.

Aventura lui ”Pişti” în Amsterdam se încheia în plină glorie, în 1973, atunci când urma să pătrundă şi mai mult în inima Occidentului, în Franţa, al cărei selecţioner a fost timp de doi ani şi al cărui fotbal l-a revitalizat complet.

Strigătul disperat de ajutor al Franţei

Dar unde era naţionala Franţei în acel moment? Într-o criză profundă şi trecea din decepţie în decepţie. Era necesară o schimbare majoră la faţă a întregului fotbal din Hexagon. 

În ceea ce priveşte Campionatele Mondiale, de la locul 3 reuşit de generaţia lui Just Fontaine în 1958, ”cocoşul galic” a ratat prezenţa la ediţiile din 1962 şi 1970, iar în 1966 s-a calificat, dar a terminat ultima în grupă.

Iar conul de umbră s-a manifestat şi la Europene. Chiar şi mai accentuat. După locul 4 obţinut la turneul inaugural (1960) pe care l-a şi organizat, Franţa eşua complet şi rata calificările la ediţiile din 1964, 1968 şi 1972. 

Într-un asemenea minim istoric, fotbalul francez avea nevoie de o revoluţie totală, de un schimb complet de generaţii, iar cel responsabilizat cu această sarcină era Ştefan Kovacs, cel mai galonat antrenor la acea vreme în Europa.

Federaţia, statul şi preşedintele

Dar numirea sa ca selecţioner al Franţei n-a fost floare la ureche. S-a realizat printr-o desfăşurare la nivel înalt a evenimentelor. O adevărată aventură în sine.

Pentru că negocierile în cauză au avut loc între Federaţia Franceză de Fotbal, Guvernul francez şi regimul lui Nicolae Ceauşescu. Chiar Preşedintele FFF, Fernand Sastre, i-a scris direct conducătorului României comuniste.

”V-am fi deosebit de îndatoraţi dacă aţi interveni pe lângă autorităţile sportive româneşti pentru a permite venirea în Franţa a domnului Kovacs şi întărirea relaţiilor de prietenie între cele două ţări ale noastre.

Vă exprim anticipat recunoştinţa fotbalului francez, odată cu asigurarea respectuoasei noastre consideraţiuni“, suna scrisoarea trimisă de Sastre lui Ceauşescu. ”Pişti” a primit acceptul să meargă în Franţa doar în anumite condiţii.

În primul rând, din raţiuni financiare. Era nevoit să ”răsplătească” România în bani pentru faptul că a fost lăsat plece din ţara socialistă.

”Cererea de angajare a fost prezentată de preşedintele Federaţiei Franceze Ambasadei R.S. România la Paris şi constă în asigurarea unui salariu lunar corespunzător. Din salariul său, antrenorul va depune lunar suma de 200 dolari în contul FRF“, conform unui document al CNEFS. Ăsta era preţul libertăţii sale.

Fapt confirmat şi de Ştefan Kovacs junior, fiul lui ”Pişti”, în ”Adevărul”, în 2015: ”O mare parte din câştig venea la statul român. Deci, statul român câştiga bani. 

Doar un sfert din salariu îl primeau acolo în străinătate, în valută. Restul îl primeau aici, în România, în lei, dar la cursul valutei din România. Atunci, raportul dolar-leu era: 1 dolar la 18 lei în afară, iar în România era 1 la 2,4”.

Dar şi din alte considerente: ”Nu ştiam că a întâmpinat piedici înainte să plece în Franţa, pentru că el avea oarecare trecere la familia Ceauşescu, mai ales că era simpatizat de Elena“, relata, surprins, Ienei, cu mulţi ani în urmă, despre cel care i-a fost antrenor la Steaua.

”FFF a realizat transferul anului aducându-l pe antrenorul dublu câştigător al CCE cu Ajax-ul lui Cruyff să salveze o naţională muribundă. 

A fost nevoie de acordul lui Ceauşescu pentru primul selecţioner străin, suflat de pe aeroport lui AEK Atena, ce-i oferise o valiză de dolari, şi pe care federaţia română îl dorea director tehnic”, scriau jurnaliştii de la L’Equipe, despre momentul în care Ştefan Kovacs, în 1973, devenea selecţioner al Franţei.

Românul şi francezii, în roluri inversate. Cel care predă şi cei care învaţă

Era ultimul tehnician străin pe banca naţionalei din Hexagon. Un român! Înainte au mai fost doar englezii Thomas Griffiths (1924) şi George Sid Kimpton (CM 1934) şi scoţianul Peter Farmer (1928).

Adaptarea sa nu a fost deloc dificilă. I-au fost de ajutor şi cei trei ani petrecuţi ca jucător în Belgia.

”Ca simpatie, tata era mai aproape de francezi decât de olandezi, se înţelegea mai bine cu francezii. Fiind jucător la 17 ani la Charleroi, în Belgia, a prins cultura şi spiritul francez mai bine decât cel olandez. Şi citind presa franceză, cunoştea pulsul”, preciza tot Kovacs junior. Părintele, un francofil în toată regula!

A stat doi ani doi ani şi 15 meciuri pe banca reprezentativei franceze. Un palmares nu foarte bogat (6 victorii, 4 remize, 5 înfrângeri), dar a rămas extrem de apreciat în ţara lui Napoleon Bonaparte pentru felul în care s-a dedicat în redresarea fotbalului de acolo.

Cel mai mare merit care i se atribuie este acela că l-a învăţat meserie pe Michel Hidalgo, pe care l-a avut ca secund. Care Hidalgo avea să-i devină succesor şi să câştige cu naţionala Franţei EURO 1984, primul ei trofeu major din istorie.

Un alt rol major pe care l-a avut ”Pişti” a fost faptul că a debutat în tricoul ”cocoşului galic” jucători care vor deveni nume imense. Trei dintre ei vor face parte ulterior din acea generaţie triumfătoare la primul European la care a participat şi România: Alain Giresse, Bernard Lacombe şi Dominique Rocheteau.

Totodată, el le-a redat francezilor spiritul de luptă la nivelul echipei lor naţionale. Marele Platini şi compania ştiu de ce. Au aflat asta de la discipolul Hidalgo.

Mereu elegant, impecabil ca înfăţişare, cu nelipsita-i pălărie pe cap, era o prezenţă plăcută în vestiar. Dacă a ştiut să-l facă pe Johan Cruyff să-l asculte, cu siguranţă a reuşit asta şi jucătorii francezi.

”Micuţul bărbat blond ne-a stricat un pic confortul. Ne zicea 'Trebuie să aveţi grijă la alimentaţie. Vă place să mâncaţi bine, fetele sunt frumoase, iar viaţa e atât de uşoară. Francezii trebuie să facă puţin mai multe sacrificii'”, povestea, în L’Equipe, Lacombe, debutat de ”Pişti”.

Tresor are şi el câteva amintiri cu selecţionerul român: ”Eram pe culoarele hotelului, ascultam muzică la un pahar de alcool şi i-am spus că nu făceam nimic rău. Iar coach ne-a replicat, foarte serios 'Ascultaţi muzică sau preferaţi echipa Franţei?'. Kovaci fuma ca un pompier, era un izvor de glume şi destindea cu mult umor şi autoritate atmosfera”.

• Foto: Naţionala Franţei la un meci din 1973, cu Ştefan Kovacs selecţioner

Ce a însemnat ”Pişti” Kovacs pentru fotbalul francez

Cu toate că la cârma ”cocoşului galic” nu a avut rezultatele remarcabile din mandatul de la Ajax, Ştefan Kovacs a lăsat o moştenire cu adevărat valoroasă în sportul-rege din Hexagon. A schimbat în totalitate faţa fotbalului francez. La nivel naţional.

Era un vizionar. Poate că efectele activităţii sale nu au fost observate imediat, dar undele acesteia s-au (re)simţit pe termen lung şi foarte lung. 

Ideea proiectului Clairefontaine, cel mai mare şi cunoscut centru de formare de copii din Hexagon, inaugurat în 1988, a fost concepută de Fernand Sastre, preşedintele FFF (1972-1984), în colaborare şi cu Ştefan Kovacs.

Dar a umblat şi la mentalitatea naţionalei. A învăţat-o să câştige. Că doar era un campion. Şi unul mare. 

”Plecând de la fotbalul total pe care-l practica Ajax în acei ani, Kovacs a schimbat şi faţa fotbalului din Franţa. A fost foarte respectat de oficialii fotbalului francez pentru ceea ce a realizat acolo”, rememora Mircea Rădulescu, selecţioner al României în anii '90.

”A fost un mare domn, un om cu o inteligenţă ieşită din comun, un adevărat intelectual”, remarca şi ”Nea Imi”, despre ”Pişti”.

Care mai avea să se întoarcă în Hexagon pentru un sezon, la AS Monaco, la aproximativ un deceniu de când pleca de pe banca primei reprezentative ”galice”.

Impactul lui Ştefan Kovacs asupra fotbalului francez a fost atât de mare încât atunci când a aflat de decesul acestuia din 1995, preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a oprit o şedinţă a Consiliului de Miniştri pentru a ţine un minut de reculegere în memoria celui pe care îl considera ”fondatorul fotbalului francez modern”.

Zoltan Kovacs, în volumul ”Calendar Timisorean. File din istoria oraşului”, notează: ”Aflând despre moartea sa, preşedintele Jacques Chirac, a întrerupt o şedinţă de guvern la care participa şi a anunţat în plen că ‘unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-a avut Franţa a încetat din viaţă’”.

Afla mai multe despre: stefan kovacs, franta, special, ajax, michel platini, johan cruyff, michel hidalgo, steaua, romania