Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Reacţia lui Daniel Niculae în cazul interesului din Italia pentru Adrian Mutu

Reacţia lui Daniel Niculae în cazul interesului din Italia pentru Adrian Mutu

Rapid

Comentarii

Daniel Niculae a vorbit despre interesul celor de la Salernitana pentru Adrian Mutu.

Reacţia lui Daniel Niculae în cazul interesului din Italia pentru Adrian Mutu

Fără victorie de două luni şi jumătate în Serie A, Salernitana şi-a demis antrenorul, imediat după umilinţa suferită cu Atalanta, scor 2-8, în etapa recent încheiată. 

Lui Adrian Mutu i s-ar putea oferi cea mai mare provocare a carierei de antrenor. După ce a fost pe banca lui FC Voluntari, la echipa secundă a lui Al Wahda, la naţionala României U21, U Craiova 1948 şi Rapid Bucureşti, fostul atacant important al României ar putea reveni în ţara unde a impresionat ca jucător, dar dintr-o altă postură. Mai exact, ca şi antrenor la Salernitana! 

La câteva ore distanţă, ediţia italiană a publicaţiei Goal a anunţat că Adrian Mutu este favorit să ajungă antrenor în Serie A, la Salernitana. 

Întrebat despre situaţia lui Adrian Mutu, preşedintele Daniel Niculae a spus că nu se pune problema ca Briliantul să plece de la Rapid, cel puţin până la finalul actualei stagiuni.

”Şi noi şi cel de la Salernitana purtăm şi iubim aceleaşi culori. Însă nu se pune problema ca Mutu să plece cel puţin până la vară. El mai are contract cu Rapid o perioadă destul de lungă. Trebuie să ne îndeplinim obiectivele să terminăm acest sezon şi sperăm să ne bucurăm împreună la final. Mă bucură faptul că pe lângă echipele interesate de jucătorii Rapidului au apărut şi echipe interesate de antrenorul Rapidului”, a declarat Daniel Niculae. 

  • 2025 e anul în care expiră contractul lui Adrian Mutu cu Rapid Bucureşti

Salernitana a rămas fără antrenor imediat după scorul etapei în Serie A. Duminică seara, în direct pe Orange Sport, Atalanta s-a impus cu 8-2 cu Salernitana, iar Davide Nicola a fost demis. 

Cu toate acestea, echipa de pe locul 16 în Serie A are şi alte variante, în cazul în care Mutu nu va putea fi adus: Walter Mazzarri, Eusebio Di Francesco şi Leonardi Semplici.

Toţi sunt liberi de contract. Numai că pretenţiile financiare ale acestora ar fi mai mari decât ale lui Mutu.

Adi Mutu, sfătuit să mai rămână la Rapid: ”Dacă ar pleca în Serie A, mi s-ar părea grăbit” | EXCLUSIV

Afla mai multe despre: adi muturapid 

viewscnt
Articole similare