You are here:

Reacţia lui Infantino după tragedia din Indonezia: "A fost dincolo de orice imaginaţie"

Reacţia lui Infantino după tragedia din Indonezia: "A fost dincolo de orice imaginaţie"
Comentarii

Dezastrul de pe stadionul din Indonezia este "o tragedie dincolo de orice imaginaţie", a precizat preşedintele FIFA, Gianni Infantino, într-un comunicat difuzat duminică, informează AFP.

Cel puţin 174 de persoane au murit într-o busculadă creată după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa suporterii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren după un meci care a avut loc sâmbătă seara pe stadionul Kanjuruhan din oraşul Malang, în provincia Java de Est din Indonezia, după cum au anunţat autorităţile locale.

"Lumea fotbalului este în stare de şoc după tragicele incidente din Indonezia", a adăugat liderul elveţian, vorbind despre "o zi neagră pentru toţi cei care iubesc fotbalul".

Infantino a transmis, totodată, "cele mai profunde condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor care şi-au pierdut viaţa"

"Împreună cu FIFA şi comunitatea fotbalului, gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către victime şi răniţi, precum şi către poporul Republicii Indonezia, Confederaţia asiatică (AFC), federaţia şi liga indoneziană în aceste momente dificile', a adăugat preşedintele FIFA.

În Spania, pe stadioane va fi păstrat un minut de reculegere înaintea meciurilor de duminică din La Liga, în memoria victimelor dezastrului, a anunţat Liga profesionistă din această ţară.

Serie A, campionatul Italiei, a transmis condoleanţele şi gândurile sale "victimelor, familiilor şi tuturor celor afectaţi de tragedia de la Malang", într-un mesaj postat pe contul oficial de Twitter.

Afla mai multe despre: infantino 

viewscnt
Articole similare