You are here:

Reacţia lui Mircea Lucescu după un nou rezultat negativ cu naţionala Turciei. Replică pentru cei care-l critică

Reacţia lui Mircea Lucescu după un nou rezultat negativ cu naţionala Turciei. Replică pentru cei care-l critică

Stranieri

Comentarii

Selecţionerul Turciei, Mircea Lucescu, a declarat, marţi, după meciul amical cu Ucraina, scor 0-0, că nu este nevoie să fie plăcut de cei care vorbesc despre el, precizând că îşi respectă meseria şi are numeroase performanţe la activ, relatează haberturk.com şi fanatik.com.tr.

Întrebat în legătură cu criticile care l-au vizat în ultima perioadă în Turcia, el a spus: “Nu este nevoie să fiu plăcut de cei care vorbesc despre mine. Eu am în spate o istorie plină de performanţe. Nu ştiu ce zic cei care vorbesc despre contractul meu. Eu îmi respect meseria şi respect oamenii. Ce vreţi să spun? Cine sunt cei care mă critică? Doar nu ajută echipa naţională cu aceste critici. Tot ce ştiu este să creeze polemică”.

Mircea Lucescu ar vrea ca naţionala Turciei să aibă în componenţă jucători cu performanţe şi la nivel de echipe de club, aşa cum are Ucraina. “Am vorbit cu Andei Şevcenko înainte de meci. Jumătate din echipa lui este de la Şahtior şi jumătate de la Dinamo Kiev. Vrem şi noi să fim ca ei. Au înregistrat acest progres. Vrem şi noi. Şi Ucraina a fost o echipă tânără, şi noi. Dar jucătorii lor evoluează în Liga Campionilor, în Liga Europa. Nu e problemă, vom trece şi peste asta. Încerc să formez un nou sistem. Mă gândesc cum să îl clădesc. Este nevoie de continuitate. Sper ca jucătorii să evolueze la echipele lor de club. Avem timp până în martie. Ucraina a câştigat grupa din Liga Naţiunilor. Este o echipă tânără, cu joc rapid. Şi noi trebuie să fim ca ei şi să jucăm la acel nivel”, a afirmat tehnicanul.

Reprezentativa Turciei, antrenată de Mircea Lucescu, a remizat, marţi seară, scor 0-0, cu naţionala Ucrainei, într-un meci amical disputat la Antalya.

Pentru echipa Turciei este ultima partidă din acest an, în care a mai înregistrat patru remize şi două victorii în partide amicale şi trei înfrângeri (1-2 şi 0-2 cu Rusia şi 0-1 cu Suedia) şi o victorie (3-2 cu Suedia), în Liga Naţiunilor.

În urma rezultatelor din grupele Ligii Naţiunilor, reprezentativa Turciei a retrogradat în al treilea eşalon valoric al competiţiei.

Afla mai multe despre: mircea lucescuturciaucraina 

viewscnt
Articole similare