Paul Anton nu consideră că CFR Cluj a fost echipa mai bună, chiar dacă a învins-o pe Dinamo cu scor 0-2.
Ce spune Anton după înfrângerea lui Dinamo
Paul Anton nu consideră că CFR a fost echipa mai bună din această seară. Chiar dacă clujenii au învins-o pe Dinamo pe teren propriu cu scor 0-2, mijlocaşul de 29 de ani crede că echipa din Gruia a câştigat meciul pentru că sunt mai experimentaţi, nu pentru că ar fi fost mai buni.
"Nu ştiu dacă CFR a făcut diferenţa atât de clar. Consider că am făcut nişte greşeli pe care nu ai voie să le faci la acest nivel şi aşa ei au profitat. A şi în joc, nu cred că CFR a fost echipa care a dominat sau a fost echipa mai bună. Ei au fost echipa mai experimentată şi au profitat de fiecare greşeală a noastră. În fiecare săptămână pleacă cineva, din păcate.", a spus Anton la finalul meciului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Anton a fost întrebat şi ce crede despre gestul fanilor lui Dinamo, care au virat astăzi suma de aproximativ 210.000 de euro în contul clubului din Ştefan cel Mare.
”Ei au arătat devotament faţă de club şi cred că în continuare încearcă să salveze situaţia, să facă lucruri bune. Să sperăm că vor reuşi”, a mai declarat mijlocaşul lui Dinamo.
Dinamo este pe locul 10 în Liga 1, dupa 14 etape în care au acumulat doar 15 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo anton