Real Madrid a câştigat la scor de neprezentare deplasarea de pe terenul celor de la Real Valladolid. Kylian Mbappe (26 de ani) a reuşit primul său hat-trick în tricoul ”galacticilor”.
Hat-trick Mbappe şi Real a învins cu 3-0 pe Real Valladolid
Real Madrid a câştigat, în deplasare, scor 3-0, contra lui Real Valladolid, în etapa a 21-a din La Liga. Toate golurile învingătorilor au fost înscrise de Kylian Mbappe.
Gazdele au dat emoţii echipei ”Los Blancos” în miutul 23, la ocazia lui Mamadou Sylla, dar Mbappe a deschis scorul şase minute mai târziu şi madrilenii au intrat în avantaj la pauză.
În minutul 56, Mbappe a reuşit ”dubla” şi Real nu a mai forţat înscrierea unui alt gol, dar a primit un penalti după analiza VAR, la un fault asupra lui Bellingham, în minutul 87, atunci când Mario Martin, de la gazde, a fost eliminat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mbappe a transformat în minutul 90 şi Real s-a impus cu 2-0, bifând o nouă victorie în La Liga, unde este lider, cu 49 de puncte.
Mbappe a reuşit primul său hat-trick în tricoul madrilenilor, ajungând la 15 goluri marcate în acest sezon al campionatului spaniol.
Francezul este pe locul secund în ierarhia golgeterilor, după polonezul Robert Lewandowski, de la FC Barcelona, care are 16 reuşite.
În clasament, Real este urmată, pe locul secund, de Atletico Madrid (45 de puncte), iar pe trei este FC Barcelona (39 de puncte). Valladolid ocupă ultima poziţie din clasament, a 20-a, cu 15 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Serie A | Napoli a câştigat derby-ul cu Juventus
- Daniele De Rossi a revenit. Fostul căpitan al Romei a cumpărat un club din Italia şi anunţă un proiect pe termen lung
- Pep Guardiola pare resemnat! Catalanul a declarat că adversarii nu se mai tem de Manchester City: ”Toţi veneau pe Etihad şi stăteau pe spate”
Afla mai multe despre: real madrid, la liga, kylian mbappe