Christian Eriksen poate ajunge din vară, după expirarea contractului cu Brentford, la unul dintre fostele sale cluburi.
Christian Eriksen a suferit un stop cardiac grav pe teren, la meciul cu Finlanda, de la Euro 2020.
După ce s-a prăbuşit pe teren la 12 iunie 2021, lui Eriksen i s-a implantat un defibrilator.
În decembrie, el a fost nevoit să-şi rezilieze contractul cu Inter Milano, formaţie la care era legitimat în acel moment, deoarece fotbaliştii aflaţi în asemenea situaţii, cu astfel de dispozitiv medical implantat, nu au drept de joc în Italia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Revenire de senzaţie. Christian Eriksen, aproape de clubul unde este şi acum regretat
Totuşi, jucătorul danez a reuşit să-şi găsească o echipă. Brentford, nou-promovată în Premier League, a decis să-l aducă până la finalul sezonului actual.
După un început mai dificil, Eriksen s-a integrat din ce în ce mai bine la noua sa echipă şi a ajuns unul dintre cei mai în formă jucători din prima ligă engleză.
A bifat şase prezenţe în Premier League pentru Brentford, unde a marcat o dată şi a livrat două pase decisive.
Perioada bună pe care o traversează mijlocaşul ajuns la 30 de ani a fost remarcată şi de Tottenham, formaţie ce îl monitorizează de mai mult timp.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În vară, când lui Eriksen îi expiră contractul cu Brentford, Tottenham doreşte să-l aducă înapoi pe danez, potrivit footballinsider247.com.
Eriksen a evoluat la Tottenham timp de şase ani şi jumătate, între august 2013 şi ianuarie 2020. A strâns 305 partide pentru Spurs, club pentru care a marcat 69 de goluri şi a pasat decisiv la altele 90.
La începutul anului 2020, internaţionalul danez a ajuns la Inter Milano, unde a devenit campion al Italiei anul trecut, dar problema medicală suferită la Euro l-a împiedicat să mai rămână în Serie A.
Astfel, acum poate să revină la formaţia din Anglia unde a petrecut cea mai mare parte a carierei.
Deşi nu a câştigat niciun trofeu la Tottehnam, cel mai aproape fiind în 2019, când londonezii au jucat finala Ligii Campionilor, Eriksen a rămas în inimile suporterilor Spurs.