Dinamo traversează din nou o perioadă extrem de dificilă, după ce, în vara acestui an, a fost salvată de la retrogradare de decizia luată de FRF de a mări numărul de echipe din Liga I.
Problemele de la Dinamo încep să devină din ce în ce mai serioase. Pe lângă toate problemele financiare pe care le întâmpină şefii spanioli, jucătorii find neplătiţi de mai bine de două luni, nici rezultatele nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Deşi beneficiază de jucători cu mare experienţă, trecuţi pe la cluburi importante din fotbalul european, precum FC Barcelona, Manchester City, Real Madrid sau Deportivo La Coruna, Cosmin Contra n-a reuşit, momentan, să obţină şi rezultate care să fie pe placul suporterilor.
Dinamo are cinci înfrângeri consecutive şi o linie de clasament dezastruoasă. Opt goluri marcate şi 13 primite în nouă etape au făcut ca echipa din Ştefan cel Mare să obţină doar cinci puncte în actualul sezon din Liga I, astfel că Dinamo este penultima în clasament, cu un singur punct peste ultima clasată, Astra Giurgiu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Revenire spectaculoasă la Dinamo. Mircea Rednic, propus în locul lui Contra
În urma rezultatelor dezamăgitoare, şefii clubului au luat în calcul o eventuală demitere a lui Cosmin Contra, care a recunoscut şi el că postul de pe banca tehnică îi este în pericol. Astfel, au tot apărut nume pentru posibilul înlocuitor al lui Cosmin Contra la conducerea echipei Dinamo, iar una dintre variante este Mircea Rednic.
Plecat din Liga I în luna august şi rămas liber de contract după despărţirea de Poli Iaşi, Mircea Rednic este unul dintre numele vehiculate pentru banca tehnică a “câinilor”. De altfel, antrenorul de 58 de ani a mai trecut pe la Dinamo în urmă cu două sezoane, când a părăsit echipa în iunie 2019. În plus, Mircea Rednic este ultimul antrenor care a adus titlul din Liga I în CV-ul clubului din Ştefan cel Mare, în 2007.
"Contra este un antrenor bun, tânăr, are un CV foarte bun. A fost jucătorul lui Dinamo, dar eu cred că Rednic e altceva. E cel mai bine pregătit antrenor care a fost la Dinamo. Am mai vorbit cu Rednic în urmă cu o săptămână. Ţin legătura cu foştii mari fotbalişti. Rednic nu se aruncă cu capul înainte. Dacă vine, trebuie să fie susţinut. Are nevoie de susţinere şi continuitate.
Rednic şi-a atras o grămadă de antipatii, dar echipa era la zi cu salariile. Cu siguranţă ar putea să redreseze echipa. Cum să nu fie potrivit? Ar fi foarte potrivit. El ştie să facă atmosferă, să ţină echipa. Toată lumea era mulţumită. Eu am văzut unitate de grup. Era o familie, o atmosferă foarte bună. Mai rar am văzut aşa ceva" , a declarat Gabriel Răduţă, fostul şef al Academiei lui Dinamo, pentru prosport.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Un dinamovist are bagajele făcute! Clubul nu mai are nevoie de serviciile sale
- Neymar şi Barcelona, "la cuţite"! Brazilianul cere în instanţă 44 de milioane de euro
- EXCLUSIV | Transformarea incredibilă a lui Gigi Becali, după ce a dispărut din viaţa publică: ”El are şi problema asta...”
- Preşedintele celor de la Poli Iaşi, Ciprian Paraschiv, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. "Deja mi-e dor de echipa mea!"
Afla mai multe despre: mircea rednic, dinamo, cosmin contra