Bundesliga continuă să ofere spectacol, etapă de etapă, meci de meci, la Telekom Sport.
Bayern a bifat a treia victorie consecutivă în 2020 şi are astfel cel mai bun start de an din istoria clubului. Bavarezii au rezolvat partida cu Mainz în primele 26 de minute. Lewandowski a deschis scorul cu a 22-a reuşită din acest sezon.
Polonezul a marcat deja în primele 20 de etape tot atâtea goluri câte reuşise în stagiunea precedentă. Muller a majorat diferenţa de pe tabelă, iar Thiago Alcantara a închis meciul. Golul lui St Juste din finalul reprizei nu a mai contat. Bayern s-a impus cu 3-1, iar în etapa viitoare va juca pentru poziţia de lider împotriva lui Leipzig, în direct pe Telekom Sport.
Borussia e de neoprit în acest an. Băieţii lui Lucien Favre au câştigat a treia partidă la rând, cu cinci goluri marcate. Sancho a deschis scorul în meciul cu Union şi a intrat în istorie. Englezul a devenit primul jucător de până în 20 de ani care marchează 25 de goluri în Bundesliga. Titularizat în premieră, senzaţionalul Haaland a stabilit scoul pauzei. Dortmund nu a încetat raidurile nici în actul secund şi a mai punctat de trei ori. Reus a înscris din penalty, iar după numai două minute, Witsel şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor. Haaland a reuşit dubla şi a marcat pentru a şaptea oră în tricoul Borussiei, în doar trei partide.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Leipzig a revenit senzaţional de la 0-2 cu Gladbach şi a egalat pe final. Plea şi Hoffman au marcat primii pentru oaspeţi, care la pauză au intrat cu scorul de 2-0. Schick a marcat primul gol al lui Leipzig în minutul 50, iar înainte ca centralul să arate minutele de prelungire, Christopher Nkunku a punctat pentru 2-2. De remarcat că din minutul 70 la Leipzig a intrat şi Dani Olmo. Remiza o lasă pe Leipzig la un punct de liderul Bayern. Gladbach este pe 4 cu 39 de puncte, al două în spatele adversari sale de astăzi.
Hoffenheim s-a apropiat la un punct de cupele europene, după ce a revenit de la 0-1 contra lui Leverkusen. Aspirinele au deschis scorul pe PreZero Arena prin Diaby. Gazdele a echilibrat repede meciul. Kramaric a făcut 1-1 la jumătatea primei reprize. Golul victoriei lui Hoffenheim a venit în partea a doua. Danezul Skov a marcat al patrulea său gol din acest sezon şi a stabilit scorul final, 2-1.
După ce a obţinut victorii cu Leipzig şi Hoffenheim, Eintracht s-a împiedicat pe terenul penultimei clasate, Dusseldorf. Gazdele au deschis scorul cu noroc, prin Ayhan. Frankfurt a smuls un punct în ultimul minut, când Chandler a marcat pentru 1-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: haaland, bundesliga, bayern munchen, borussia dortmund