You are here:

România se pregăteşte pentru Campionatul Mondial din Japonia. Obiectivul şi strategia lui Ryde: "Trebuie să o folosim inteligen pe Cristina Neagu"

România se pregăteşte pentru Campionatul Mondial din Japonia. Obiectivul şi strategia lui Ryde: "Trebuie să o folosim inteligen pe Cristina Neagu"

Handbal

Comentarii

Cu nouă zile înaintea plecării spre Campionatul Mondial, selecţionarul României, Tomas Ryde, şi preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, au susţinut o conferinţă de presă în care au dat detalii despre obiectiv dar şi despre lotul convocat pentru competiţia din Japonia. Ryde se bucură de revenirea în teren a Cristinei Neagu şi este de părere că optarul naţionalei va trebui folosit “inteligent” la Campionatul Mondial.

Campionatul Mondial de handbal feminin va avea loc în perioada 30 noiembrie - 15 decembrie, în Japonia şi va fi transmis în direct la Telekom Sport. 

“Cristina Neagu a jucat 48 de minute în meciul din Liga Campionilor, mai mult decât mă aşteptam. Sper că nu i s-a umflat genunchiul. Are nevoie de antrenamente pentru a ajunge să se simtă din nou confortabil pe teren. Presiunea a fost foarte mare pe ea în meciul cu Esbjerg. Trebuie să o folosim într-un mod inteligent la Campionatul Mondial, să o mai scoatem din echipă atunci când este posibil.” – Tomas Ryde, selecţioner România

“Este foarte posibil ca în viitorul apropiat Cristina Neagu să nu fie Cristina Neagu cu care noi ne-am obişnuit. Sunt convins că ea face orice că să se autodepăşească şi să revină cât mai repede la forma care a consacrat-o. Acest lucru nu va fi uşor şi sigur va avea influenţă asupra echipei naţionale.” – Alexandru Dedu, preşedinte FR Handbal

Obiectiv la CM: locurile 1-6

La Campionatul Mondial din Japonia, România face parte din grupa C, alături de Muntenegru, Ungaria, Spania, Kazahstan şi Senegal.

“Treaba mea este să creez o echipă puternică, una care să performeze pe termen scurt şi lung. Federaţia, jucătoarele, staff-ul, cu toţii ne dorim să câştigăm fiecare meci. Avem o grupă dificilă şi doar trei echipe vor merge mai departe. Nu vreau să am parte de surprize în meciurile cu Kazahstan şi Senegal.” – Tomas Ryde, selecţioner România

“Obiectivul este clasarea pe locurile 1-6, dar dacă ajungem la turneele de calificare la JO este ok.” – Alexandru Dedu, preşedinte FR Handbal

Apărarea primează

Tomas Ryde a dat cateva explicatii legate de neconvocarea Sorinei Tirca si a Laurei Moisa pentru turneul final din Japonia.

“Nu o să explic de ce nu convoc anumite jucătoare, asta e între mine şi ele. Sorina Tîrcă este o o foarte bună jucătoare de atac, îmi place foarte mult cum joacă. Decizia este legată de tipul de jucătoare de care am nevoie pentru anumite posturi. Am nevoie de Bazaliu şi Perianu în apărare. Sorina ar trebui să fie mai puternică fizic pentru a face faţă la nivelul unui Campionat Mondial. În viitor, Sorina va face parte din echipa naţională cu siguranţă, dar nu încă. În acest moment, apărarea primează. A fost o decizie grea, dar a trebuit să o iau. Am convocat-o pe Seraficenu pentru că la Laura Moisa nu am văzut îmbunătăţirea fizică pe care mi-o doream.” – Tomas Ryde, selecţioner România

“Selecţia la echipa naţională nu este subiect de dezbatere publică. Sunt decizii luate de oameni îndreptăţiţi să facă acest lucru iar federaţia, indiferent de lotul care va fi deplasat, va gira sută la sută aceste decizii.” – Alexandru Dedu, preşedinte FR Handbal

Afla mai multe despre: romaniahandbal 

viewscnt
Articole similare