You are here:

S-a descoperit ce a scris Mirel Rădoi pe biletele trimise jucătorilor. Screciu: ”Eram puţin bulversat” :)

S-a descoperit ce a scris Mirel Rădoi pe biletele trimise jucătorilor. Screciu: ”Eram puţin bulversat” :)

Superliga

Comentarii

Mirel Rădoi a explicat pe deja celebrele bileţele pe care le trimite jucătorilor în teren, în timpul meciurilor.

Odată cu venirea lui Mirel Rădoi, la Universitatea Craiova a apărut o nouă modă. Jucătorii primesc în timpul meciurilor indicaţii pe bileţele.

Cea mai amuzantă astfel de situaţia a fost la partida dintre Universitatea Craiova şi FCSB (scor 2-1), când jucătorii au primit indicaţii pe o coală de hârtie de dimensiuni considerabile.

Ce le scrie Mirel Rădoi jucătorilor pe bileţele: ”O poezie sigur nu i-am scris”

Încă de la primul meci al lui Mirel Rădoi pe banca lui U Craiova, victorie cu 3-0 cu Zorya, jucătorii au primit indicaţii pe bileţele.

Vladimir Screciu a fost întrebat în timpul conferinţei de presă despre ce scria pe acel bileţel. În dialog a intervenit şi Mirel Rădoi, care a apelat la autoironie:

Reporter: La primul meci al lui Rădoi ţi-a dat un bileţel. Ce scria pe el?
Rădoi (n.r. râzând): O poezie sigur nu i-am scris.
Screciu: Era o tactică făcută cu câteva zile înainte de meci şi a trebuit să le explic şi celorlalţi colegi. Eram şi puţin bulversat, fiind 3-0...
Rădoi: Scriu şi urât [...] Nu vă aşteptaţi că aduc vreun A1 (n.r. format de coală cu dimensiunile 594x841 cm) pe teren, rămân la bileţele astea dacă e nevoie. Dar sunt anumite situaţii în care atmosfera e gălăgioasă şi trebuie să transmit fiecărui jucător în parte.

Biletul de la derby-ul Universitatea Craiova - FCSB a stârnit multe râsete

Odată cu trecerea meciurilor, dimensiunile biletelor scrise de Mirel Rădoi au crescut destul de mult.

O fază foarte amuzantă a fost în finalul meciului Universitatea Craiova - FCSB 2-1. Jucătorii au primit atunci o hârtie de dimensiuni considerabile:

”Nu mi se pare chiar aşa mare. Adică putea să ia foaia aia mare pe care scrie echipa. Nu ştiu cât are aia, 70-80 (n.r. cm) pe un metru şi ceva, să o scoată, să se uite pe ea, că e cam acelaşi lucru.

Am văzut bileţele mici, pe care să le lui, să te uiţi la ele... Dar ditamai foaia asta, nu”, a spus amuzat Basarab Panduru, imediat după acel meci.

Afla mai multe despre: radoi 

viewscnt
Articole similare