Antrenorul de la Petrolul Ploieşti, Adrian Mutu, s-a declarat dezamăgit de randamentul jucătorilor aflaţi la finalizare, dar şi de soluţiile pe care le are la nivelul porţii.
Adi Mutu, dezamăgit după ce a văzut ce se întâmplă la Petrolul: "E a treia înfrângere la rând. E normal să fiu"
Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. În al patrulea minut de prelungire al primei reprize, gazdele au deschis scorul. Adama Diakgaby a şutat din careu şi Denis Radu a deviat în plasă.
Antrenorul Adrian Mutu le-a atras atenţia fotbaliştilor săi, cărora le-a reproşat anumite aspecte din timpul meciului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Sunt dezamăgit de rezultat, cred că nu meritam să pierdem azi. În faţa porţii trebuie să fim mai răi, dar aţi văzut că din jumătate de şut luăm gol. Nu avem nici siguraganţa asta în poartă.
Chiar dacă nu le dăm ocazii adversarilor, la singurul şut pe poarta noastră... e păcat, că am jucat un fotbal bun, statistica e de partea noastră, dar tabela zice altceva.
Am încercat să împingem, dar dacă avem ocazii şi nu le fructificăm... atacanţii noştri trebuie să facă mai mult.
Cred că faptul că nu fructificăm ocaziile se vede pe tabelă, că degeaba ducem mingea acolo dacă nu avem scilipire în faţa porţii. Ocazii am avut, dar dacă dăm la poartă doar să dăm şi nu credem, atunci degeaba ajungem acolo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sunt îngrijorat, e a treia înfrângere la rând şi e normal să fiu dezamăgit, că nici azi, nici cu Arad nu meritam să pierdem. La Cluj a fost altă poveste, dar încă nu suntem atenţi pe tot parcursul meciului.
Cu Sepsi va fi un meci super dificil, dar jucăm la victorie şi trebuie să lucrăm la moral şi finalizare", a spus antrenorul de la Petrolul Ploieşti.
Adi Mutu nu se gândeşte să plece de la Petrolul
Ulterior, un reporter l-a chestionat pe Adrian Mutu pe seama viitorului său pe banca "lupilor galbeni".
"Ce să fac? De ce să am? (n.r. - gânduri de plecare). S-a vorbit despre asta? Serios? E o noutate pentru mine. Am venit să ajut echipa şi rămân aici", a încheiat fostul decar al naţionalei.
În clasament, Petrolul e pe locul 9, cu 37 de puncte, în timp ce Poli Iaşi are 28 de puncte şi este pe locul 14.
- Citește și
- Vasile Miriuţă a reuşit prima victorie pe banca lui Poli Iaşi, dar îi atenţionează pe elevii săi: "Se va juca până la ultima etapă"
- Gigi Becali a reacţionat după ce UEFA a anunţat: "FCSB, câştigătoarea Cupei Campionilor Europeni în 1986"
- România a pierdut confruntarea cu Georgia şi va juca meciul pentru bronz cu Portugalia
- BREAKING NEWS | Pierderi grele pentru Dinamo! Zeljko Kopic a anunţat că doi titulari vor pleca din Ştefan cel Mare: ”Nu-şi vor prelungi contractele”
- Gest uluitor. Tatăl copilului care a primit un tricou de la Wembanyama cere instanţelor să anuleze licitaţia care i-a adus o sumă uriaşă de bani
- LIVE VIDEO | Rapid - FCSB, de la 20:00, pe Orangesport.ro. Reuşeşte campioană să spargă ”blestemul giuleştean”? Echipe probabile
- ”Slab”. Cel mai bun jucător de la CFR, criticat după ce nu a mai marcat: ”Fără realizări”
- VIDEO | Poli Iaşi - Petrolul, 1-0. Vasile Miriuţă a obţinut prima victorie pe banca ieşenilor
- Mesaj pentru Ianis Hagi?! Noul antrenor al lui Rangers a avut un discurs furibund, după prima înfrângere pe banca echipei: ”E o îngrijorare. Mă frustrează”
- Prima reacţie a românului care ar putea să-l antreneze pe Cristiano Ronaldo: ”Ar fi extraordinar să am această ocazie”
- Fosta gimnastă Maria Holbură a decis să părăsească România. Orange Sport a aflat ce face în prezent şi de ce a luat această hotărâre | EXCLUSIV
- Sorin Cârţu l-a făcut praf pe Istvan Kovacs. Oficialul Craiovei a invocat o fază din meciul cu Farul: ”Nu înţeleg ce se întâmplă cu el” | VIDEO
Afla mai multe despre: adi mutu, adi mutu petrolul ploiesti, poli iasi petrolul