Şase echipe europene – Croaţia, Ungaria, Franţa, Danemarca, Portugalia şi Germania s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. Celelalte două formaţii sunt Brazilia şi Egipt. Trei dinamovişti vor evolua în sferturi: Ali Zein (Egipt), Miklos Rosta (Ungaria) şi Daniel Hangaro (Brazilia).
Programul sferturilor de finală a fost definitivat, după încheierea partidelor din grupele principale. Astfel, marţi se vor disputa sferturile dintre Croaţia – Ungaria şi Franţa – Egipt, iar miercuri vor avea loc cele dintre Danemarca – Brazilia şi Portugalia – Germania.
Câştigătoarele se vor califica în semifinale, programate joi şi vineri, în timp ce finalele pentru medalii vor avea loc în 2 februarie.
La turneul final din Croaţia, Danemarca şi Norvegia au luat startul 32 de echipe. În 2023, titlul mondial a fost câştigat de Danemarca, aflată la a treia medalie de aur. Campioana mondială din 2025 va obţine automat calificarea la turneul final din 2027.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
România a ratat calificarea la CM2025, fiind eliminată în play-off de Cehia (31-30 şi 20-29).
România a participat ultima dată la un Campionat Mondial în 2011, când a încheiat pe locul 19, cea mai slabă clasare din cele 14 participări la turneele finale. Cvadruplă campioană mondială în anii săi de glorie (1961, 1964, 1970 şi 1974), naţionala tricoloră a mai cucerit de atunci o singură medalie: bronz în 1990.
- Citește și
- A jucat la Real Madrid şi Benfica, iar acum este la Unirea Slobozia! Povestea mexicanului care vrea să prindă naţionala: "Am fost coleg cu Joao Felix" | VIDEO
- FCSB transferă! MM Stoica a confirmat ţinta: "Mâine am şedinţa. Gigi Becali e dispus să plătească"
- MM Stoica a tranşat penalty-ul din UTA - FCSB 0-1 cu articolul din Legile Jocului: "Scrie clar. Asta a fost Dussaut la această fază"
- "Sunt dinamovist, nu pot să vin". FCSB i-a pus contractul pe masă: "O echipă fără lideri nu există"
- Detaliul care l-a deranjat pe Leo Grozavu, după Petrolul - Botoşani 3-1. Ce l-a scos din minţi pe antrenorul moldovenilor
- BREAKING | Constantin Gâlcă a fost demis de la Universitatea Craiova. Cine este favorit să-l înlocuiască pe banca oltenilor
- Ofertă din Turcia! Adrian Mutu a dat răspunsul, imediat după victoria cu Botoşani: "Da, ştiu"
- BREAKING NEWS | Dan Petrescu nu a venit la stadion pentru CFR Cluj - Farul! Desfăşurare fulgerătoare pentru antrenorul care s-a temut de acest meci
- Emil Săndoi nu a mai stat pe gânduri şi a oferit prima reacţie după despărţirea de Poli Iaşi: "Apar tot felul de discuţii"
- De ce FCSB a introdus atât de multe rezerve în meciul cu UTA. Mihai Stoica a numit jucătorii care nu erau apţi 100%, după deplasarea de la Baku
- BREAKING | Revenire incredibilă în Superliga! Fotbalistul se întoarce la echipa la care s-a făcut remarcat, la 17 zile de la anunţul plecării
- Marian Iancu a anunţat cele două echipe care vor juca "finala" pentru titlul Superligii! De ce Rapid a fost exclusă: "Putem paria pe acest lucru" | EXCLUSIV
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: campionat mondial handbal, dinamo handbal