Rapid a transferat trei jucători în această iarnă - pe Florent Hasani, Ermal Krasniqi şi Borisav Burmaz - şi nu are de gând să se oprească aici.
Cel mai surprinzător dintre aceste transferuri este cel al lui Ermal Krasniqi, adus de la CFR Cluj, pentru aproximativ 1.000.000 de euro.
De ce? Pentru că pe postul de ”aripă” stângă, pe care Ermal s-a consacrat şi unde pare să se descurce cel mai bine, Rapid îi are la dispoziţie pe Jayson Papeau şi Claudiu Petrila.
- Claudiu Petrila este accidentat, însă va reveni curând.
Unde va juca Ermal Krasniqi?
Jayson Papeau şi Claudiu Petrila s-au descurcat bine spre foarte bine, atâta timp cât au jucat, iar acum rămâne de văzut cum va gestiona situaţia antrenorul Cristiano Bergodi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prezent în studioul Orange Sport, Basarab Panduru consideră că italianul Bergodi ar putea să schimbe sistemul pentru a-i face loc lui Ermal Krasniqi.
În plus, ar trebui integraţi şi ceilalţi doi jucători sosiţi în această iarnă, Florent Hasani şi Borisav Burmaz, care i-au costat pe giuleşteni aproximativ 700.000 de euro.
De asemenea, va reveni curând după accidentare şi Albion Rrahmani, internaţionalul din Kosovo care a impresionat în primele sale meciuri la Rapid.
- Silviu Tudor Samuilă: ”Unde ar putea juca Ermal Krasniqi la Rapid”.
- Basarab Panduru: ”Poate în cei doi din centru, atacanţi”.
- Mihai Stoica: ”Eu am spus că nu cred că poate să joace în centru”.
- Basarab Panduru: ”Ne gândeam unde ar putea să joace. Dar în ăia doi din faţă îl vezi?”.
- Mihai Stoica: ”Schimbă sistemul Bergodi pentru 4-4-2? Nu ştiu”.
- Basarab Panduru: ”Păi, ce să facă?”.
- Mihai Stoica: ”Păi, şi Burmaz, Rrahmani?”.
- Basarab Panduru: ”D-asta spun că nu e prea uşor. Rrahmani nu cred că e apt de mâine”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.