Petrolul Ploieşti simte fiorul retrogradării. ”Lupii” au câştigat ultimul meci din sezonul regular, însă situaţia prahovenilor rămâne în continuare complicată.
La începutul acestei săptămâni, Petrolul a luat o gură uriaşă de oxigen datorită victoriei cu FCU Craiova 1948, care a pus capăt unei serii negre de patru eşecuri consecutive.
Pe banca ”lupilor galbeni” a stat Florin Stângă (45 de ani), care a asigurat interimatul, după ce Florin Pârvu şi-a reziliat contractul cu gruparea prahoveană, ca urmare a ratării play-off-ului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Continuă Petrolul cu Florin Stângă pe bancă?
Invitaţi în studioul Orange Sport, Basarab Panduru şi Constantin Zotta au susţinut într-un glas că oficialii Petrolului sunt în continuare în căutarea unui antrenor, cu toate că Stângă a adus o victorie esenţială pentru ”găzari”.
În ultimele săptămâni, variantele Liviu Ciobotariu, Marius Şumudică şi Eugen Neagoe au căzut rând pe rând, iar conducerea Petrolului nu mai are mult timp la dispoziţie în cazul în care se doreşte un nou antrenor, deoarece mai sunt doar şase zile până la următorul joc, cu FC Voluntari.
- Petrolul se află pe locul patru în play-out, cu 21 de puncte, cu şapte lungimi peste primul loc retrogradabil ocupat de FC Voluntari.
Dan Udrea: Din perspectiva Petrolului, credeţi că acest succes îl poate păstra pe Stângă antrenor principal
Basarab Panduru: Eu cred că ei caută, doar că nu au ajuns la un acord. Cred că ei vor să găsească un antrenor care să le dea liniştea că se pot salva de la retrogradare. Neagoe îţi dă şanse mai mari să te salvezi, pentru că ştie play-out-ul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Constantin Zotta: Eu sunt convins că ei caută să îşi numească un alt antrenor.
De-a lungul carierei, Florin Stângă a pregătit următoarele formaţia din postura de antrenor principal: AFC Hărman, Steagul Roşu Braşov, Odorheiu Secuiesc, Astra Giurgiu, Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi CS Tunari.
Stângă s-a alăturat staff-ului petrolist la începutul acestui an.
- Citește și
- Echipa naţională a României a ajuns la Madrid, pentru amicalul cu Columbia. Un fotbalist a lipsit din antrenamentul lui Edi Iordănescu
- Kylian Mbappe a vorbit despre viitorul său club: "Eu sunt deja liniştit"
- ”Vietnam curat!” Dezvăluiri din vestiarul naţionalei României! Care este adevărata faţă a lui Edi Iordănescu | EXCLUSIV
- Premieră în istoria handbalului românesc! Avem două echipe în Final Four-ul European League. Brăila a câştigat meciul cu Podravka şi poate juca cu Buzău în semifinale
- Ofertă imensă a Arabiei Saudite pentru Lewandowski: 100 de milioane de euro pe an! Răspunsul a fost dat
- Cum a reacţionat Daniel Niculae când a aflat despre interesul lui Benfica pentru Rrahmani: ”Ne-au căutat mai multe cluburi”
Afla mai multe despre: petrolul, universitatea craiova, zotta, panduru, udrea